În această dimineață, pompierii au fost solicitați să intervină la un bloc situat pe Dreptății din municipiul Botoșani, după ce o femeie a anunțat că simte miros de gaz în apartamentul ei, aflat la parter.
La fața locului au ajuns, în cel mai scurt timp, salvatorii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere, precum și reprezentanții furnizorului de gaze naturale.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că existau scăpări de gaze în apartament, ca urmare a unei defecțiuni apărute la aragaz. Alimentarea cu gaz a fost oprită, iar spațiul a fost aerisit.
Nu s-a impus evacuarea locatarilor din bloc.
Recomandări preventive în cazul în care simțiți miros de gaz metan în locuință:
– aerisiți imediat locuința prin deschiderea geamurilor și a ușilor;
– nu folosiți aparatura electronică și electrocasnică;
– nu utilizați curentul electric, nici măcar pentru iluminarea locuinței;
– nu verificați sursa mirosului de gaz folosind foc deschis;
– evitați utilizarea telefoanelor mobile, deoarece bateriile acestora pot provoca scurtcircuite;
– instalați detectoare de gaze naturale pentru a putea depista scăpările accidentale de gaze.
The post Miros de gaz într-un apartament din Botoșani. Pompierii au intervenit de urgență appeared first on Gazeta de Botoșani – GazetaBt.ro : Stiri Botosani , Politica Botosani , Sport Botosani , Evenimente Botosani , Anunturi Gratuite Botosani , Muzica Botosani.








