Ministrul interimar al Muncii, Dragoş Pîslaru, a prezentat o serie de clarificări cu privire la proiectul legii salarizării unitare, demontând principalele informaţii false apărute în spaţiul public. Oficialul a dat asigurări ferme că nicio persoană din sistemul bugetar nu va înregistra scăderi ale veniturilor aflate în plată în urma adoptării acestui act normativ, legea fiind fundamentată pe principiul protecţiei veniturilor.
Potrivit ministrului, 56% dintre posturi vor înregistra creşteri salariale, în timp ce restul de 44% vor beneficia de diferenţe compensatorii.
Dragoş Pîslaru a infirmat ipoteza conform căreia Uniunea Europeană ar impune nivelul salariilor din România, explicând că adoptarea legii salarizării unitare reprezintă un angajament asumat de statul român prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), votat de Guvern şi Parlament.
Singura condiţie externă care trebuie respectată este încadrarea într-un cadru bugetar sustenabil, menit să prevină incapacitatea de plată. Ministrul a explicat că această reformă legislativă este o restanţă din anii precedenţi, iar termenul-limită pentru adoptare este data de 31 august 2026, odată cu finalizarea PNRR.
În ceea ce priveşte paternitatea proiectului, demnitarul a precizat că textul a fost elaborat de specialiştii din Ministerul Muncii, beneficiind de expertiza Băncii Mondiale. Documentul a fost preluat de Pîslaru la începutul mandatului său interimar, în urmă cu o lună, şi a fost făcut public doar după obţinerea unui acord politic între partidele PSD, PNL, USR şi UDMR. În prezent, textul se află în faza consultărilor cu sindicatele, federaţiile, confederaţiile şi toate familiile ocupaţionale, în vederea îmbunătăţirii formei finale a actului normativ.
Referitor la modificarea sporurilor, ministrul interimar a anunţat eliminarea a mai mult de jumătate dintre acestea, fiind tăiate 87 de sporuri dintr-un total de 151, cu scopul de a asigura predictibilitatea sistemului şi de a elimina excepţiile. Sumele aferente acestor sporuri au fost integrate direct în salariul de bază.
Dragoş Pîslaru a subliniat că reforma este absolut necesară pentru a corecta anomaliile actuale din sistemul public, unde funcţii identice din instituţii diferite sunt remunerate inegal, noua lege urmând să asigure echitatea pentru toate categoriile profesionale.











