Președintele României, Nicușor Dan a ajuns în cursul acestei după-amiezi, la Galați, după ce, în cursul nopții trecute, o dronă rusească a lovit un bloc de locuințe din centrul municipiului.
O mamă și un minor au fost răniți, aceștia fiind internați în spital. Elicopterul cu care preşedintele Nicuşor Dan a ajuns la Galaţi a aterizat la sediul Poliţiei de Frontieră.
Șeful statului este se află la Spitalul de Pediatrie „Sf. Ioan”, unde este internat băiatul de 14 ani.
Nicușor Dan va merge ulterior la blocul din zona centrală a Galațiului unde s-a produs atacul cu drona rusească.
Nicușor Dan este însoțit de ministrul Apărării, Radu Miruță.
Vizita fulger la Galați vine după ce, în cursul dimineții, de la ora 11, șeful statului a convocat o ședință a Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT), tot astăzi Nicușor Dan purtând o convorbire cu secretarul general al NATO Mark Rutte.
În urma incidentului fără precedent, șeful statului a cerut expulzarea consulului general al Federației Ruse la Constanța și închiderea consulatului.
De asemenea, Nicușor Dan a anunțat accelerarea programelor de apărare antiaeriană și antidronă, în cooperare cu partenerii NATO, Statele Unite și Ucraina.
The post Președintele Nicușor Dan, vizită fulger la Galați! first appeared on Ziar independent din Galați.













