Lebădă ținută în captivitate, găsită de polițiști după un control la Ghizela

În cadrul acțiunii, au fost verificați deținători legali de arme, aceștia fiind legitimați și verificați în bazele de date ale Poliției Române.

Totodată, polițiștii au identificat o femeie, din comuna Ghizela, județul Timiș, care deținea la domiciliu, în captivitate, un exemplar de lebădă, fără ar fi fost autorizată în acest sens.

Femeia a fost amendată cu 3.000 de lei, conform prevederilor Legii nr. 407/2006 a vânătorii și a protecției fondului cinegetic.

„Exemplarul de faună sălbatică a fost ridicat și predat în custodia medicului veterinar de circumscripție, urmând ca, după monitorizarea stării de sănătate, să fie eliberat în mediul natural, în prezența gestionarului fondului cinegetic”, transmit polițiștii.

Activitatea a fost desfășurată cu sprijinul reprezentanților AJVPS Timiș – Clubul Lugoj.

Polițiștii vor continua astfel de acțiuni.

Sursa: Tion.ro – vezi articolul

Alte articole