Polițiștii au desfășurat, marți dimineață, o amplă acțiune în cadrul operațiunii naționale JUPITER, fiind puse în executare 19 mandate de percheziție domiciliară într-un dosar de evaziune fiscală cu un prejudiciu estimat la peste 5,4 milioane de lei.
Acțiunea a avut loc sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a Inspectoratului General al Poliției Române. Perchezițiile au fost efectuate de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Gorj, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj.
Descinderile au avut loc începând cu ora 06.00, la 19 adrese din județele Gorj, Constanța, Dolj, Alba, Vaslui, Timiș, Olt și Arad.
Potrivit anchetatorilor, în perioada 2023-2025, o societate comercială din municipiul Târgu Jiu ar fi pus la punct un mecanism financiar fraudulos prin intermediul a 12 firme interpuse.
Concret, societatea ar fi înregistrat în evidențele contabile operațiuni privind prestări de servicii care, în realitate, nu ar fi fost efectuate. Prin acest sistem, persoanele implicate ar fi urmărit diminuarea obligațiilor fiscale și evitarea plății taxelor și impozitelor datorate statului.
Prejudiciul cauzat bugetului de stat este estimat la peste 5,4 milioane de lei.
În urma perchezițiilor, oamenii legii au ridicat și urmează să ridice documente financiar-contabile, înscrisuri, medii de stocare a datelor și alte probe necesare pentru documentarea activității infracționale și stabilirea cu exactitate a situației de fapt.
La acțiune au participat și polițiști specializați în investigarea criminalității economice din județele Arad, Alba, Constanța, Timiș, Dolj, Vaslui și Olt.
Cercetările continuă sub coordonarea procurorului de caz pentru administrarea probatoriului și dispunerea măsurilor legale care se impun.
Anchetatorii precizează că efectuarea perchezițiilor reprezintă o etapă a procesului penal, iar persoanele vizate beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei soluții definitive.
Articolul Percheziții în Olt și alte șapte județe într-un dosar de evaziune fiscală cu un prejudiciu de peste 5,4 milioane de lei apare prima dată în Olt Alert.
















