Județul Bistrița-Năsăud este vizat de o nouă atenționare meteorologică cod galben

 

Administrația Națională de Meteorologie a emis o nouă atenționare meteorologică valabilă în intervalul 30 aprilie, ora 14:00 – 01 mai, ora 21:00 pentru mai toate regiunile țării. În această perioadă sunt vizate fenomene precum perioade cu instabilitate atmosferică accentuată și intensificări ale vântului.

”În intervalul menționat, în cea mai mare parte a țării vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse cu caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie și căderi de grindină. Cantitățile de apă vor depăși, în perioade scurte de timp sau prin acumulare, 15…25 l/mp. Astfel de fenomene vor fi mai frecvente și mai intense în regiunile nordice, nord-estice, vestice și centrale, iar în a doua parte a zilei de marți (30 aprilie) și la începutul nopții de marți spre miercuri (30 aprilie/01 mai) în zona Carpaților Meridionali și de Curbură, precum și în Muntenia, Moldova și Dobrogea. În cursul zilei de 1 mai, vântul va avea local și temporar intensificări în majoritatea regiunilor, cu rafale în general între 45 și 55 km/h”, arată ANM.

De asemenea, în intervalul 30 aprilie, ora 15:00 – 01 mai, ora 10:00, meteorologii au emis și o atenționare meteorologică cod galben valabilă pentru mai multe județe din țară. ”În noaptea de marți spre miercuri (30 aprilie/01 mai) și la începutul zilei de miercuri (1 mai) în Maramureș, jumătatea de nord a Moldovei, Transilvaniei și Crișanei și local în zona de munte, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși 25 l/mp și izolat 40…50 l/mp”, mai arată Administrația Națională de Meteorologie.

 

Sursa: Ziardebistrita.ro – vezi articolul

Alte articole