Reprezentanții cinematografului descriu selecția ca fiind una adresată mai multor categorii de vârstă, de la copii foarte mici până la spectatori mai mari, cu povești variate ca tematică și stil.
„De la mic la mare, avem ceva pentru fiecare. Animații potrivite de la vârsta de 3 ani, pentru o primă vizită de neuitat la cinema, povești pentru toată familia, care ne poartă în străfundurile oceanului, dar și în inima deșertului, precum și trei clasice de la Disney, de descoperit pentru prima oară de copii sau de revăzut cu nostalgie de către părinți”, transmit aceștia.
Printre titlurile incluse în program se numără „Când Mumbo Jumbo s-a făcut uriaș”; „Vulpea și iepurașul salvează pădurea”, premiera filmului „Copilul deșertului”, precum și clasicele Disney „Regele Leu”; „101 Dalmațieni” și „Pisicile aristocrate”, alături de alte proiecții dedicate publicului tânăr.
Program „Weekendul copiilor la Victoria”:
Vineri, 5 iunie
-16:00 – Când Mumbo Jumbo s-a făcut mare
-18:00 – 101 Dalmațieni
Sâmbătă, 6 iunie
-14:30 – Vulpea și iepurașul salvează pădurea
-16:00 – Copilul deșertului
-18:00 – Regele Leu
Duminică, 7 iunie
-14:30 – Ultima balenă cântătoare
-16:30 – Împreună, în natură
-18:00 – Pisicile aristocrate
Biletele pentru fiecare proiecție pot fi achiziționate AICI.












