Organizația locală PNL Rădăuți a decis vineri, 22 mai 2026, reprimirea primarului municipiului Rădăuți, Bogdan Loghin, în Partidul Național Liberal.

Decizia a fost luată în unanimitate în cadrul ședinței Biroului Politic Local prezidat de prim-vicepreședintele organizației județene , deputatul Ioan Bălan.
Bogdan Loghin fusese exclus din PNL în aprilie 2025 pe fondul unor divergențe interne majore. Principalul motiv invocat la acea vreme a fost faptul că primarul nu l-a susținut pe Crin Antonescu pentru funcția de președinte al României, ci a sprijinit candidatura lui Nicușor Dan și vorbea de tandemul Dan-Bolojan, președinte-prim ministru, poziție care a generat tensiuni semnificative în partid la nivel național și local.
Reintrarea sa în formațiune liberală este văzută ca un pas important spre reconciliere și consolidare a unității interne a PNL Suceava, în condițiile în care Loghin era vicepreședinte al organizației județene și președinte al PNL Rădăuți.
În aceeași ședință, cunoscutul avocat rădăuțean George Ciobâcă a primit, de asemenea, unanimitate de voturi pentru intrarea în Partidul Național Liberal. Totodată, a fost votat cu majoritate noul secretar al organizației PNL Rădăuți – Werner Tiron.
„Organizația locală a municipiului Rădăuți se întărește de la o zi la alta și suntem încrezători că rădăuțenii nu vor fi dezamăgiți”,a transmis PNL Suceava.
De observat este absența de la acest eveniment a președintelui PNL Suceava, Angelica Fădor, care a inițiat procedura de excludere a lui Loghin din PNL după presiuni de la nivel central.
The post Bogdan Loghin, primarul de Rădăuți, reprimit în PNL la mai bine de un an de când a fost exclus pentru că susținea tandemul Nicușor Dan președinte-Ilie Bolojan prim ministru appeared first on NewsBucovina.











