FOTBAL. Liga a IV-a Giurgiu: Programul etapei a 10-a play- off și play-out. Derby-ul etapei din play-off se joacă la Bolintin Vale

Dacă este sâmbătă, 16 mai 2026, este start în noua etapă a Ligii a IV-a, la fotbal. Runda a X-a propune, de la ora 18.00, o serie de jocuri interesante atât pentru alcătuirea topului ierarhiei cât și pentru lupta din subsol (seria Nord). Derby-ul etapei se joacă în matineu, de la ora 11.00,  la Bolintin Vale.

• Războiul dintre nordul și sudul fotbalistic  al județului Giurgiu marchează o nouă bătălie.

Dunărea Găujani joacă derby-ul județului Giurgiu în etapa a X-a, a play-off-ului Ligii a IV-a, în deplasare, contra celor de la FC Bolintin Malu Spart, sâmbătă, ora 11.00, pe stadionul sintetic din Bolintin Vale. Ambele echipe vin  după prestații foarte bune în etapa precedentă.

Cele două echipe au nevoie de toate cele 3 puncte puse în joc, pentru a nu pierde contactul cu liderul, Victoria Adunații Copăceni. Sâmbătă, la Bolintin Vale, se anunță un meci extrem de disputat, oaspeții fiind deciși să-și vândă scump pielea, ba chiar să dea lovitura. De menționat că cele două echipe sunt vecine de clasament: Malu Spart (locul 3) respectiv Găujani (locul 2), avînd acelasi număr de puncte, 21.

             Victoria Adunații Copăceni – Luceafărul Trestieni

Tot sâmbătă, dar de la ora 18.00, pe terenul sintetic de la Comana, liderul play-off-ului Ligii a IV-a giurgiuvene, Victoria Adunații Copăceni primește vizita celor de la Luceafărul Trestieni.  Adunații Copăceni  abordează meciul cu Luceafărul Trestieni din postură de mare favorită la victorie. Cu temele făcute după ce i-a trecut glonțul pe la ureche în runda trecută ( 2-1 cu CS Mihai Bravu), gruparea pregătită de Mădălin Ciupitu și Ionuț Marin e decisă să ia partida foarte în serios.  Luceafărul Trestieni, adversara de sâmbătă după amiază a liderului, are doar 2 victorii și o remiză în 9 etape, ocupând  poziția a 7-a în clasament.

––––––––––––––––––––––––––––––-

Programul etapei a 10-a, play-off:

• FC Bolintin Malu Spart –  Dunărea Găujani (ora 11.00)

• Avîntul Florești  –   Giganții Vărăști (ora 18.00)

• Victoria Adunații Copăceni  –   Luceafărul Trestieni (ora 18.00)

• CS Mihai Bravu  –   Petrolul Roata (ora 18.00)

––––––––––––––––––––––––––––

⚽️ Programul etapei a 10-a, play-out , seria Sud (ora 18.00):

• Dunărea Oinacu- Viitorul Băneasa        3-0

• M. V. Călugăreni- Gloria Comana

• Academia Slobozia- Viitorul Hulubești

• Energia Remuș  –  Stă

• În această serie competiția este afectată  de retragerile a două formații, semn al dificultăților tot mai mari din fotbalul județean Giurgiu.

––––––––––––––––––––––––––––-

Programul etapei a 10-a, play-out, seria Nord (ora 18.00):

• Speranța Săbăreni – ACS Podul Doamnei

• Zmeii Ogrezeni – Maxima Hobaia

• Ștejarul Bulbucata – Progresul Palanca

• Silver Inter Zorile – AFC Tîntava

 

(Costel Spînu)

Articolul FOTBAL. Liga a IV-a Giurgiu: Programul etapei a 10-a play- off și play-out. Derby-ul etapei din play-off se joacă la Bolintin Vale apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Sursa: JurnalGiurgiuvean.ro – vezi articolul

Alte articole