În noaptea de 16 înspre 17 mai 2026, în intervalul orar 23:00 – 02:00, polițiștii rutieri au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, precum și pentru menținerea unui climat de siguranță publică pe raza municipiului Botoșani și a zonelor adiacente.
În cadrul activităților desfășurate au fost verificate 144 de autovehicule și motociclete, fiind aplicate 45 de sancțiuni contravenționale.
Dintre sancțiuni, 2 au fost aplicate pentru deficiențe tehnice, una pentru comportament agresiv în trafic, 9 pentru depășirea limitei legale de viteză și 35 pentru alte abateri la regimul rutier.
Totodată, polițiștii au reținut 1 permis de conducere și au retras 2 certificate de înmatriculare.
Exemplu:
Un tânăr, de 22 de ani, din municipiul Botoșani, a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de peste 800 de lei, după ce a adoptat un comportament agresiv în trafic, respectiv, turarea excesivă a motorului autoturismului, provocând disconfort celorlalți participanți la trafic.
Ca măsură complementară, acestuia i-a fost reținut permisul de conducere pentru o perioadă de 30 de zile.
Polițiștii vor continua acțiunile pentru creșterea gradului de siguranță rutieră și pentru identificarea și tragerea la răspundere a conducătorilor auto care nu respectă normele legale în vigoare.
The post Acțiune nocturnă a polițiștilor în Botoșani. Șofer sancționat pentru turarea excesivă a motorului – FOTO appeared first on Gazeta de Botoșani – GazetaBt.ro : Stiri Botosani , Politica Botosani , Sport Botosani , Evenimente Botosani , Anunturi Gratuite Botosani , Muzica Botosani.















