Finanțări nerambursabile, din bugetul Consiliului Județean Mureș

Aleșii județeni au aprobat recent, cu prilejul unei ședințe ordinare de lucru, programul anual de acordare a finanțărilor nerambursabile din bugetul general al Județului Mureș pentru anul 2026, în domeniile: cultură, culte, sport, activități de tineret și asistență socială.

Pentru anul 2026 au fost stabilite fondurile destinate susținerii și finanțării unor programe, proiecte și acțiuni în următoarele domenii: Cultură – 400.000 lei, Culte – 600.000 de lei, Sport – 400.000 de lei, Asistență socială – 800.000 de lei și Activități de tineret – 150.000 de lei.

”Potrivit prevederilor Legii nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi non-profit de interes general, cu modificările şi completările ulterioare, prima etapă a procedurii de selecţie de proiecte, o reprezintă publicarea programului anual pentru acordarea finanţărilor nerambursabile. Astfel, în conformitate cu dispoziţiile articolului 15 din Legea nr. 350/2005 autorităţile finanţatoare stabilesc un program anual propriu pentru acordarea de finanţări nerambursabile, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea a VI-a”, a precizat Péter Ferenc (foto), președintele Consiliului Județean Mureș.

(A.T.)

Post-ul Finanțări nerambursabile, din bugetul Consiliului Județean Mureș apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.

Sursa: zi-de-zi.ro – vezi articolul

Alte articole