Membrii PNL Timișoara au ținut marți o conferință de presă despre bugetul și viitorul orașului, descoperind abia în 2026 că Timișoara are „nevoie de viziune”.
Președintele filialei municipale, Ionuț Gaiță, a criticat ritmul lent al administrației și a vorbit despre nevoia unor rezultate concrete, într-un discurs în care a abordat traficul, spitalele, parcurile, tramvaiele și aproape tot ce nu merge suficient de bine în oraș.
„Direcția pe care timișorenii o spun că este corectă pentru Timișoara este cea pro-europeană. Însă ceea ce spun aceștia este că ritmul în care orașul se dezvoltă este unul mult, mult sub posibilitățile ei”, a transmis acesta, spunând totodată că își dorește ca liberalii să aibă „o viziune de dezvoltare nu pentru acum și pentru următorii 1-2 ani sau pentru următorul buget al Timișoarei, ci să avem o direcție care să vizeze un plan de dezvoltare mai amplu, poate Timișoara 2030 sau poate Timișoara 2040”.
Doar că există și un mic detaliu greu de ignorat: între 2012 și 2020, Primăria Timișoara a fost condusă chiar de PNL, prin Nicolae Robu, iar multe dintre problemele enumerate acum de liberali erau subiecte fierbinți și atunci.
„Timișoara nu apreciază conflictele politice”, a spus Gaiță, insistând că oamenii vor rezultate și nu dispute administrative. O observație corectă, mai ales într-un oraș care a petrecut ani întregi urmărind scandaluri locale și conferințe de presă în care erau anunțate proiecte fanteziste.
Șeful PNL Timișoara a insistat și asupra diferenței dintre imaginea publică și realitatea din oraș.
„Poate în Timișoara mulți lideri politici vin, fac poze, fac video-uri atent regizate, care, din punct de vedere al imaginii și al filajului politic, prind extrem de bine, dar acestea nu surprind realitățile cu care Timișoara și timișorenii se confruntă”, a afirmat liderul liberal.
Pe final, Gaiță a admis că PNL „nu are cele mai bune soluții” și că partidul trebuie să asculte mai mult cetățenii.
„Noi nu avem soluția miraculoasă. Noi, PNL-ul, nu avem cele mai bune soluții și nu avem cele mai bune idei pentru Timișoara. Însă vrem să ascultăm opiniile timișorenilor și să venim cu propuneri corelate cu ceea ce timișorenii spun că ar trebui făcut”, a afirmat Gaiță.














