Finanțări nerambursabile acordate de Consiliul Județean Mureș

Consiliul Județean Mureș a aprobat joi, 21 mai, lansarea sistemului de finanțări nerambursabile pentru anul 2026. Astfel, Județul Mureș va aloca în total 2,2 milioane de lei pentru susținerea proiectelor nonprofit și de interes public în patru domenii: 400.000 de lei pentru programe culturale, 400.000 de lei pentru activități sportive, 600.000 de lei pentru activități religioase și 800.000 de lei pentru proiecte sociale.

”Termenul limită pentru depunerea proiectelor este 22 iunie 2026, ora 16.00. Documentația este disponibilă pe site-ul Consiliului Județean și la sediul instituției. Programul are ca scop sprijinirea organizațiilor civile și religioase, a cluburilor sportive și a instituțiilor sociale din județ, astfel încât acestea să contribuie prin propriile inițiative la dezvoltarea comunității. Proiectele pot fi depuse atât online, cât și în format tipărit”, a informat Biroul de presă al Consiliului Județean Mureș.

(Redacția)

Post-ul Finanțări nerambursabile acordate de Consiliul Județean Mureș apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.

Sursa: zi-de-zi.ro – vezi articolul

Alte articole