Bărbat din Satu Mare, reținut pentru furt calificat după ce ar fi furat scule dintr-un imobil

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Satu Mare – Biroul de Investigații Criminale au identificat și reținut un bărbat de 68 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

Potrivit informațiilor transmise de IPJ Satu Mare, oamenii legii au fost sesizați la data de 21 mai cu privire la faptul că persoane necunoscute ar fi pătruns fără drept într-un imobil din municipiul Satu Mare, de unde ar fi sustras mai multe bunuri.

În urma activităților investigativ-operative desfășurate, polițiștii au stabilit că, în perioada 12–18 mai, un bărbat de 68 de ani din municipiul Satu Mare ar fi pătruns în imobil prin escaladarea unui geam, de unde ar fi furat mai multe scule, prejudiciul fiind estimat la aproximativ 3.000 de lei.

Față de acesta a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, bărbatul fiind depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare.

Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

Sursa: GazetaNord-Vest.ro – vezi articolul

Alte articole