Momente de panică în municipiul Galați, după ce o dronă de proveniență rusească s-a prăbușit în noaptea de joi spre vineri pe acoperișul unui bloc de locuințe, provocând o explozie și un incendiu la un apartament situat la etajul 10.
Potrivit autorităților, incidentul s-a produs în jurul orei 2:00, în contextul unui nou atac lansat de Federația Rusă asupra unor obiective din Ucraina aflate în apropierea graniței cu România.
În urma impactului, două persoane au fost rănite ușor și transportate la spital, iar alte persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale după atacuri de panică. Aproximativ 70 de locatari au fost evacuați temporar din imobil.
Ministerul Apărării Naționale a anunțat că drona a fost urmărită de sistemele radar după ce a pătruns în spațiul aerian românesc dinspre zona Reni, însă aceasta a dispărut de pe radar cu puțin timp înainte de prăbușire. În timpul alertei au fost ridicate de la sol două aeronave F-16 și un elicopter militar.
Primele date indică faptul că este vorba despre o dronă de tip Geran-2, utilizată de armata rusă. Specialiștii ajunși la fața locului au stabilit că întreaga încărcătură explozivă a aparatului a detonat la impact.
Autoritățile au transmis mesaje RO-Alert pentru județele Galați, Brăila și Tulcea, iar zona a fost securizată de echipe ale Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Apărării Naționale și Serviciului Român de Informații.
Ministerul Afacerilor Externe a calificat incidentul drept „o escaladare gravă și iresponsabilă” din partea Federației Ruse și a informat aliații NATO cu privire la încălcarea spațiului aerian al României.
Articolul Dronă rusească prăbușită pe un bloc din Galați. Explozie la etajul 10, locatari evacuați și răniți ușor apare prima dată în Olt Alert.











