Dosar penal pentru un bărbat depistat băut la volan, în Miercurea-Ciuc

Un bărbat de 62 de ani, din municipiul Miercurea-Ciuc, este cercetat penal după ce a fost depistat de polițiști conducând o autoutilitară sub influența alcoolului.

Potrivit informațiilor transmise de IPJ Harghita, incidentul a avut loc la data de 13 mai, în jurul orei 19:20. Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Miercurea-Ciuc l-au identificat pe bărbat în timp ce conducea o autoutilitară pe strada Vasfúvó din municipiu.

În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de 1,14 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Sursa: Ziar Harghita.

Sursa: ZiarHarghita.ro – vezi articolul

Alte articole