Primăria Bistrița are în derulare execuția lucrărilor pentru obiectivul de investiții „Creare acces auto între strada Arțarilor și strada Colibiței, inclusiv modernizare străzii Colibiței”.
După ce lucrările pe strada Colibiței s-au încheiat și această stradă a fost complet reabilitată, s-au executat lucrări și în zona trecereii la nivel cu calea ferată de la intersecția străzilor Andrei Mureșanu – Drumul Dumitrei Vechi.
De asemenea, în cadrul proiectului mai sunt prevăzute și alte lucrări de modernizare a trecerii la nivel cu calea ferată de la intersecția străzilor Ioan Slavici – Eroilor.
În acest sens, pentru a se putea realiza lucrările, Primăria Bistrița anunță că circulația în zona acestei treceri se va închide în perioada 18 – 28 iunie 2019.
Participanții la trafic și riveranii sunt rugați să dea dovadă de înțelegere și să respecte noile reglementări cu privire la devierea circulației.