Cuvinte Libere. ÎN ORAȘUL PRĂFUIT…(4)

După o nouă ridicare în grad, Poliția Locală s-a specializat în ridicarea mașinilor parcate nergulamentar, de parcă în Deva ar fi existat vreo regulă a parcării, făcând de fapt piraterie, cu un om al lor pus la pândă după colț, care semnala apariția… infractorului ce parca anapoda. Chestiunea era o afacere a Primăriei ( unii zic: a primarului!), pe corupătorul principiu al parteneriatului public-privat. Și, asta într-un oraș zis liberal, în a cărui doctrină proprietatea privată e sfântă! Dar care principiu, nu numai în Deva, era călcat grosolan în picioare, în avantajul unor câștiguri imediate, dar   frauduloase. Și este și acum, dar mai la periferie, nu la vedere…  Pe când era șef al  acestei formațiuni Ilie Lavu,  unitatea număra 60 de salariați, și  îl rugasem să facă cumva ca 40 să fie pe străzi și numai 20 la scripte. Acum sunt vreo 140, primarul în funcție a vrut să intre în legalitate, adică un polițist la 1000 de locuitori, și a trecut la reduceri legale de personal. Însă Justiția  românească, fără a respecta propriile legi, îi repune în funcții pe cei eliberați! C-așa-i în România ! Iar astăzi, la umbra unor legi tâmpite, Poliția Locală nu se prea vede nici cât se vedea pe vremea când nu era atât de stufoasă, nici ziua, iar noaptea deloc! Noaptea, când își fac de cap motocicliștii, ambalând sfidător motoarele pe sub geamuri, și liceenii… Pe care bunii părinți nu-i află în paturi nici după ora două, că-s la… modern talking, atât de modern încât ar roși până și birjarii,  care nici nu mai există. Dar există aceste dragi odrasle, băieți și fete, ba chiar fetele-s mai slobode la gură… Strada nu e sigură, în aglomerațiile din magazine sau piețe nu e loc de ordine și  civilizație, ci de hoți, șuți… Parcări s-au amenajat cu sutele, dar parcă pe Primărie  o interesa doar ce iese din afacerile cu amenajarea parcărilor, nu și ce ar ieși din taxarea locurilor de parcare. Dacă tot aveți atâția polițiști locali care nu au de lucru, și nici birouri la care să-și odihnească… odihna, puneți-i la treabă; ca polițiști au și autoritatea  uniformei, iar Primăria va încasa bani frumoși, măcar pentru plata polițiștilor locali, supranumerici…

Iar noi încheiem aici, deși ar mai fi multe de desprăfuit la Deva, dar umblă deja vorba ca aceste… bătătoare de praf ar fi campanie împotiva nu-știu-cui. Da! Împotriva tuturor celor care au acoperit Deva cu praf, chiar când nu mai există surse de prăfuire…  Cu promisiunea că dacă e necesar vom reveni, vom relua tema…

P.S.-Sper că firma de salubritate  contractată de Primărie- serviciu public  externalizat ca afacere, în buna și binefăcătorea de câștiguri a tradiționalului parteneriat public-privat-, înțelege că nereferirea expresă la defectuoasa  curățenie  a urbei nu înseamnă că dânsa este fată mare în această… metaforă. Un episod întreg nu ar fi suficient pentru a…. desprăfui la propriu străzile și trotuarele Devei, și  amenajările infecțioase pentru gunoaiele menajere!

Sursa: ZHD.ro – vezi articolul
Fără categorie 103

Alte articole