În această perioadă, compania are mai multe șantiere deschise în municipiul Brașov, unde se desfășoară lucrări de reabilitare/modernizare a rețelei de distribuție a apei potabile, în următoarele zone:
- Cloșca,
- Spartacus,
- Războieni, Suceava, Călugăreni, Vidin și Rahovei,
- Codrii Cosminului
- Avram Iancu nr.54, Sitei, Universității
Pe durata execuției lucrărilor, pot apărea anumite disconforturi temporare, generate atât de intervențiile programate, cât și de situații neprevăzute specifice șantierelor.
Situații care pot apărea în perioada lucrărilor:
- Opriri programate ale furnizării apei
În cazul lucrărilor planificate care necesită intervenții directe asupra rețelei, furnizarea apei poate fi întreruptă temporar. Aceste opriri vor fi comunicate din timp, prin canalele noastre oficiale de informare.
- Opriri neplanificate ale furnizării apei
Pe parcursul lucrărilor pot apărea incidente neprevăzute, precum avarierea accidentală a conductelor sau branșamentelor existente. În astfel de situații, informarea publică se face după notificarea primită din partea constructorului și evaluarea impactului asupra consumatorilor.
- Alte efecte temporare ale lucrărilor
Pe durata șantierului, locuitorii din zonă pot resimți: - fluctuații de presiune sau reducerea temporară a presiunii apei;
- restricții sau blocări de trafic;
- zgomot și praf în proximitatea lucrărilor.
Unde sunt anunțate întreruperile în furnizarea apei?
- Sunt anunțate pe apabrasov.ro, la secțiunea: Intervenții și opriri de apă
- Sunt postate pe pagina oficială de Facebook
- SMS-uri către clienții ce ne-au oferit numărul de telefon mobil
- La numărul de telefon 0268/926, mesajul de întâmpinare, tasta 2
Mesajul transmis de Compania Apa Braşov avertizează clienții, atât asupra motivului cât şi a duratei întreruperilor în furnizarea apei: „Ne cerem scuze locuitorilor din zonele menționate pentru disconfortul creat și le mulțumim pentru înțelegere și răbdare!
Menționăm că, lucrările fac parte din procesul de modernizare a infrastructurii de apă și sunt realizate în beneficiul comunității, pentru asigurarea unui serviciu mai sigur, mai eficient și adaptat nevoilor actuale și viitoare ale orașului.”
<p>Aceasta postare Toată zona Griviței va avea rețele noi de apă apare prima data pe Transilvania 365.</p>











