„În această dimineață, ora 09.10, Inspectoratul de Poliție Județean Dolj a fost sesizat de un bărbat, din municipiul Craiova, cu privire la faptul că, tatăl său, de 60 de ani, s-a împușcat cu o armă de vânătoare. La fața locului s-au deplasat de urgență polițiști din cadrul Secției 2 Poliție Craiova, dar și echipaje SMURD, ocazie cu care s-a constat că cele sesizate se confirmă.
În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că bărbatul, posesor legal de armă letală, în timp ce se afla în beciul casei, s-ar fi împușcat cu o armă de vânătoare. Din nefericire, în ciuda manevrelor de resuscitare efectuate, a fost declarat decesul bărbatului“, se arată într-un comunicat al IPJ Dolj.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, iar cercetările sunt continuate sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.
The post Craiova: S-a împușcat cu arma de vânătoare. Medicii n-au mai putut face nimic appeared first on Indiscret in Oltenia.












