Controale ale polițiștilor la Cristuru Secuiesc: sancțiuni de peste 10.000 de lei și o mașină căutată în Germania, indisponibilizată

Polițiștii din Harghita au desfășurat, în 2 aprilie, o acțiune la Cristuru Secuiesc, pentru prevenirea și combaterea furturilor de autovehicule, dar și a traficului intern și internațional cu mașini sustrase. La activități au participat polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, ai Serviciului Rutier și ai Poliției orașului Cristuru Secuiesc.

Verificările au fost direcționate în special asupra autovehiculelor achiziționate prin leasing sau folosite în sistem rent-a-car. În timpul controalelor, oamenii legii au descoperit mai multe autoturisme înmatriculate în alte state, pentru care existau nereguli legate de documentele necesare foliilor aplicate pe geamuri.

Tot în cadrul acțiunii au fost depistați șoferi care au încălcat regulile de circulație, fie prin depășirea limitei legale de viteză, fie prin nepurtarea centurii de siguranță. Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 13 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 10.000 de lei.

Unul dintre cele mai importante rezultate ale acțiunii a fost identificarea și indisponibilizarea unui autoturism care figura ca bun urmărit de autoritățile din Germania.

IPJ Harghita a transmis că astfel de controale vor continua și în perioada următoare, pentru creșterea siguranței rutiere și prevenirea infracțiunilor din domeniul auto.

Sursa: Ziar Harghita.

Sursa: ZiarHarghita.ro – vezi articolul

Alte articole