Consiliul Național al Elevilor nu vrea interzicerea echipamentelor de comunicare electronice pe parcursul programului școlar

Printr-un comunicat, CNE arată că o asemenea măsură, propusă într-un proiect de lege, „nu va reuși să rezolve de una singură problemele principale care au stârnit această dezbatere în spațiul public. Obiectivul trebuie să fie reducerea dependenței de tehnologie a elevilor, creșterea atenției acestora în timpul orelor și conștientizarea riscurilor pe care le presupune utilizarea greșită a acestor dispozitive, precum și necesitatea unei utilizări prudente.”

„În România, există precedente în ceea ce privește preluarea unor modele educaționale din străinătate care, odată transplantate într-un context diferit, nu au reușit să devină nimic mai mult decât niște modele sterile. Problema nu este modelul în sine, ci faptul că succesul depinde de condiții care de cele mai multe ori sunt inexistente.

Țări precum Franța și Italia au introdus restricții mai dure privind utilizarea telefoanelor în școli, însă succesul acestor măsuri este strâns legat de: disciplina educațională deja consolidată, consilieri școlari suficienți, activități extracurriculare dezvoltate, relații funcționale între școală și familie, și mecanisme clare de aplicare.

Totodată, dacă elevul român este total dezinteresat, prezent doar fizic la oră și nu poate identifica relevanța actului educațional, trebuie să acceptăm că de vină nu poate fi doar telefonul”, se arată în comunicatul CNE.

 

The post Consiliul Național al Elevilor nu vrea interzicerea echipamentelor de comunicare electronice pe parcursul programului școlar first appeared on Ziar independent din Galați.

Sursa: ExpressDeDunare.ro – vezi articolul

Alte articole