Dacă politicienii cocoțați pe funcții la stat nu sunt în stare să managerieze bine județul, ajutorul vine de la privat! Astfel, în timp ce mai marii județului Brașov se plimbă pe la evenimente și se laudă cu experiența lor, oameni din privat adună bani pentru spitale.
Decizie importantă pentru sistemul medical din Brașov. Actorul și omul de afaceri Codin Maticiuc a anunțat direcționarea sumei de 565.000 de euro către Secția de Oncologie, care urmează să fie mutată din zona Mârzescu în cartierul Tractorul.
Potrivit acestuia, proiectul nu vizează doar o simplă renovare, ci crearea unui spațiu modern, unde pacienții să beneficieze, în același loc, de tratament, investigații și îngrijire medicală completă.
Investiția face parte dintr-un proiect mai amplu, iar suma anunțată acoperă doar o parte din necesar. Din acest motiv, este nevoie în continuare de implicarea comunității și a mediului de afaceri din Brașov.
Companiile pot contribui prin redirecționarea a 20% din impozitul pe profit sau prin formularul D177, iar persoanele fizice pot susține inițiativa prin SMS sau prin redirecționarea a 3,5% din impozit.
Proiectul are potențialul de a schimba semnificativ condițiile în care sunt tratați pacienții oncologici din Brașov, oferind un spațiu modern și integrat, adaptat nevoilor actuale din sistemul medical.
https://www.facebook.com/share/v/1CuZNXDgwf/?mibextid=wwXIfr
<p>Aceasta postare Codin Maticiuc direcționează peste jumătate de milion de euro către Oncologia din Brașov. Secția va fi mutată la Tractorul apare prima data pe Transilvania 365.</p>
















