Primăria Slatina anunță restricții importante de trafic în zilele de vineri și sâmbătă, 17 și 18 aprilie, pe strada Ecaterina Teodoroiu, unde se vor desfășura lucrări de asfaltare finală.
Circulația va fi închisă alternativ pe câte un sens de mers în fiecare dintre cele două zile, pe tronsonul cuprins între sensul giratoriu din cartierul Steaua și Bulevardul Alexandru Ioan Cuza. Vineri se va lucra pe un sens, iar sâmbătă pe celălalt.
„Pe durata lucrărilor, traficul va fi restricționat sau deviat temporar, în funcție de etapele de execuție, iar șoferii sunt rugați să respecte semnalizarea rutieră și indicațiile echipelor din teren”, transmite municipalitatea.
Autoritățile atrag atenția că, pentru buna desfășurare a lucrărilor, nu trebuie să existe autoturisme parcate pe sensurile de mers afectate. Poliția Locală Slatina va notifica șoferii în acest sens.
Circulația va fi reluată în condiții normale începând de duminică, când lucrările vor fi finalizate.
Reprezentanții administrației locale precizează că intervenția presupune turnarea stratului final de asfalt pe întreg tronsonul, într-o singură etapă, din zona Steaua până la Casa de Cultură a Tineretului, o lucrare de amploare care implică restricții temporare, dar care va aduce o îmbunătățire semnificativă a infrastructurii rutiere din zonă.
Articolul ATENȚIE: Trafic restricționat în Slatina. Strada Ecaterina Teodoroiu se închide parțial, vineri și sâmbătă, pentru asfaltare apare prima dată în Olt Alert.















