Consiliul Național al Audiovizualului a votat retragerea licenței audiovizuale pentru Realitatea Plus, invocând neplata în termen legal a amenzilor aplicate postului. Potrivit informațiilor apărute marți, este vorba despre 28 de sancțiuni din 2024, în valoare totală de aproximativ 605.000 de lei. Decizia a fost adoptată în unanimitate de membrii prezenți la vot. Potrivit explicațiilor oferite public de președintele CNA, Valentin Jucan, hotărârea este executorie și se aplică imediat după comunicare, iar operatorii de cablu urmează să fie informați că nu pot continua retransmisia postului. Cu alte cuvinte, nu este vorba doar despre o sancțiune simbolică, ci despre o decizie care produce efecte directe asupra emisiei.
Legea invocată de CNA și nodul financiar din spatele deciziei
Temeiul juridic folosit de CNA este articolul 57 din Legea audiovizualului, care permite retragerea licenței dacă titularul nu depune, în termen de șase luni de la aplicarea unei amenzi, dovada achitării acesteia. Mai multe relatări despre ședința de marți arată că Realitatea Plus achitase amenzile din 2025, însă nu și pe cele din 2024, iar simpla contestare în instanță nu suspenda automat obligația de plată. Din datele prezentate în timpul dezbaterilor, PHG Media Invest, societatea care operează postul, figura cu 28 de amenzi contestate și neachitate. În ședință a existat și o tentativă de amânare a discuției, însă aceasta nu a întrunit numărul necesar de voturi. Ulterior, propunerea de retragere a licenței a trecut, iar doi membri CNA s-au retras înaintea votului final.

Un post problemă
În ciuda reacțiilor venite dintr-o anumite parte a opiniei publice, decizia de marți nu a venit din senin și nici nu reprezintă vreun soi de răzbunare a „sistemului“ la adresa „televiziunii poporului“. La finalul lunii martie, CNA sancționase deja Realitatea Plus cu una dintre cele mai severe măsuri din arsenalul său, anume obligarea postului să difuzeze timp de trei ore doar textul deciziei de sancționare. Atunci, Consiliul anunța că analizase 28 de rapoarte și constatase încălcări ale legislației audiovizuale în 26 dintre ele, pentru emisiuni difuzate în perioada 4–27 decembrie 2025. Așadar, retragerea licenței este, de fapt, punctul culminant al unei relații tot mai tensionate între post și autoritatea de reglementare.
Realitatea Plus poate ataca decizia în instanță, însă până la o eventuală hotărâre favorabilă, efectul practic al deciziei CNA este unul drastic: oprirea emisiei după comunicarea oficială.
The post CNA a lăsat Realitatea Plus fără licență. Decizia, executorie imediat, vine după 28 de amenzi neachitate appeared first on Indiscret in Oltenia.

















