Este un amplu proiect dedicat împlinirii a 1.000 de ani de la întemeierea Episcopiei de Cenad (1030), străveche structură eclezială din care își trage originea actuala Dieceză de Timișoara.
Expoziția face parte dintr-o serie comemorativă organizată de cele trei dieceze surori – Timișoara, Szeged-Csanád și Zrenjanin/Becicherecul Mare – și va fi prezentată itinerant, pe rând, în cele trei centre ecleziastice. Până în anul jubiliar 2030, fiecare etapă a proiectului va aduce în atenția publicului fragmente esențiale din istoria Bisericii locale, ilustrând evoluția vechii Episcopii de Cenad și a diecezelor care i-au continuat tradiția după reorganizarea teritorială de la 1920.
Ediția care se deschide în 23 aprilie este dedicată perioadei dominației otomane asupra teritoriului fostei dieceze, cuprinsă între cucerirea cetății Timișoara de către armata otomană în 1552 și eliberarea Banatului în 1716 de către trupele conduse de prințul Eugeniu de Savoya. Expoziția aduce în prim-plan contextul istoric, religios și social al acestei epoci marcate de transformări majore.
Vernisajul va fi deschis de Excelența Sa Iosif Csaba Pál, episcop diecezan, și Excelența Sa Martin Roos, episcop emerit de Timișoara. Expoziția va putea fi vizitată până la mijlocul lunii iulie, zilnic, în funcție de programul liturgic al catedralei (în timpul Sfintelor Liturghii vizitarea nu este permisă).
În aceeași zi, Episcopia Romano-Catolică de Timișoara celebrează hramul Domnului Sf. Gheorghe, consacrat la 24 aprilie 1803 de episcopul de Cenad Ladislau Kőszeghy. Evenimentul are o semnificație specială în contextul pregătirilor spirituale pentru jubileul de 1000 de ani al vechii Dieceze de Cenad, predecesoarea Episcopiei actuale.
Cu acest prilej, la ora 15, în Liceul Teologic Romano-Catolic „Gerhardinum” va avea loc o întâlnire a preoților din diecezele Timișoara, Szeged-Csanád și Zrenjanin/Becicherecu Mare. Conferința va fi susținută de pr. dr. László Bakó, paroh de Iratoșu și cadru didactic la Facultatea de Teologie Romano-Catolică din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj și al Institutului Teologic din Alba Iulia.
Programul zilei se va încheia cu o Sfântă Liturghie pontificală, celebrată la ora 18:00 în Domul Sf. Gheorghe de către Excelența Sa Iosif Csaba Pál, episcop diecezan.

















