Călărași. Au fost semnate ordinele de începere a lucrărilor pentru proiectele de creștere a eficienței energetice a blocurilor de locuințe sociale J27 și J22.

Pas important în modernizarea infrastructurii locative a orașului. Primăria Municipiului Călărași anunță că joi, 7 mai 2026, au fost semnate ordinele de începere a lucrărilor pentru proiectele de creștere a eficienței energetice a blocurilor de locuințe sociale J27 și J22.
Aceste investiții fac parte dintr-o strategie amplă de regenerare urbană și sunt finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Componenta C5 – Valul Renovării.
Blocul J27: Valoarea contractului de execuție a lucrărilor este de 3.950.942,93 lei (fără TVA).
Blocul J22: Valoarea contractului este de 4.003.390,20 lei (fără TVA).
Durata lucrărilor: Pentru ambele obiective, termenul de execuție este de 12 luni de la data emiterii ordinului de începere.
Obiectivul principal al acestor intervenții este transformarea blocurilor J27 și J22 în clădiri sustenabile, aliniate standardelor moderne de locuire.
Prin izolarea termică și modernizarea instalațiilor, se urmărește:
– Reducerea semnificativă a consumului de energie necesar pentru încălzire și apă caldă.
– Diminuarea emisiilor de gaze cu efect de seră, contribuind astfel la protecția mediului înconjurător.
– Îmbunătățirea confortului termic pentru locatarii acestor imobile.
„Continuăm să accesăm fonduri europene pentru a moderniza Călărașiul. Prin aceste proiecte finanțate prin PNRR, reușim nu doar să oferim condiții de viață mai bune cetățenilor noștri, ci și să transformăm clădirile vechi în structuri eficiente energetic și prietenoase cu mediul”, a declarat primarul Marius Dulce.

Post-ul Călărași. Au fost semnate ordinele de începere a lucrărilor pentru proiectele de creștere a eficienței energetice a blocurilor de locuințe sociale J27 și J22. apare prima dată în Atitudinea din Calarasi.

Sursa: AtitudineaDinCalarasi.ro – vezi articolul

Alte articole