Bugetul Municipiului Târgu Mureș, prezentat de primar, viceprimari și city manager

Primăria Municipiului Târgu Mureș a organizat miercuri, 13 mai, o conferință de presă dedicată prezentării Bugetului Municipiului Târgu Mureș pe anul 2026. Au vorbit primarul Soós Zoltán, viceprimarii: Kovács Mihály Levente și Călin Moldovan, și Gombos Csaba – administrator public (city manager).

Bugetul local pentru acest an a fost adoptat în ședința extraordinară a Consiliului Local Târgu Mureș de luni, 11 mai. 

„Este un buget construit pe continuitate”

Soós Zoltán a declarat că în timpul elaborări bugetului s-a avut în vedere continuarea dezvoltării orașului – „menținând în același timp un echilibru între investiții, servicii publice și responsabilitatea financiară.”

„Este un buget construit pe continuitate, pe investiții și o administrație orientată spre succes, respectiv, continuăm proiectele începute și finalizăm ceea ce am promis. Deschidem și direcții noi de dezvoltare pentru Târgu Mureș. Bugetul total al orașului, pe anul 2026, este în jur de 828 de milioane de lei (cheltuieli n.r.), aproape 166 de milioane de euro. Investițiile se vor duce spre infrastructură, educație, servicii publice, mobilitate urbană și îmbunătățirea calității vieții. Veniturile totale estimate în acest an sunt de 799 de milioane de lei. Un aspect extrem de important este faptul că aproximativ 55% din venituri sunt din surse proprii. Acest lucru înseamnă stabilitate financiară, autonomie și o capacitate administrativă sporită pentru orașul nostru”, a declarat primarul.

„Un factor important pentru oraș este să atragem în continuare fonduri europene semnificative. Pentru anul 2026 planificăm peste 64 de milioane de lei din fonduri europene, aproximativ 139 de milioane de lei din fonduri PNRR, iar aproape 61 de milioane de lei din bugetul de stat și subvenții de la alte instituții administrative. Cifrele arată clar că dezvoltarea orașului nu se bazează doar pe resurse locale, ci pe capacitatea administrației de a atrage fonduri europene și guvernamentale pentru investiții. În același timp, veniturile proprii rămân un pilon central al bugetului local, ridicându-se la aproximativ 483 de milioane de lei”, a continuat Soós Zoltán.

Priorități pentru 2026

„Prioritățile bugetului pentru 2026, dezvoltarea orașului și investițiile, administrația eficientă și transparentă, respectiv bugetul pentru serviciile publice și sociale de calitate”, adăugat primarul, apoi a prezentat pe scurt programele de asistență socială susținute de primărie. „În primul rând, în mai o să fie aprobată hotărârea care se referă la returnarea banilor pentru persoanele cu handicap, hotărârea fiind în transparență. Bugetul pentru asistență socială pentru anul 2026 este la 83,6 milioane de lei. Desigur, ei au cea mai mare nevoie de sprijin, iar pentru noi dezvoltarea orașului nu înseamnă doar infrastructură, ci și grija față de oameni. Așadar, o să mărim și bugetul alocat asistenței sociale și continuăm programele dedicate persoanelor vulnerabile.”

„Cel mai mare buget este dedicat educației”

„În acest an, cel mai mare buget este dedicat educației. Asta înseamnă instituțiile educaționale, sprijinirea instituțiilor, dezvoltarea lor și, desigur, tot ceea ce înseamnă modernizarea instituțiilor și a școlilor din Târgu Mureș, de la creșă, grădiniță până la facultate, ceea ce este în sarcina administrației”, a mai spus primarul.

„În vremuri dificile, cele mai importante valori pe care trebuie să se bazeze un buget sunt stabilitatea, dezvoltarea și predictibilitatea. (…) Este îmbucurător faptul că bugetul din acest an alocă sume și resurse mai mari pentru o serie de domenii care influențează direct viața de zi cu zi a oamenilor. (…) În subordinea mea sunt Direcția Școli, Grădina Zoologică, Transport Local, Piețe și Imobile. Din perspectiva educației (…), am mărit cu 20 de milioane de lei (prin amendament n.r.) investițiile din domeniul învățământului. Cred că acesta aceasta este o investiție în viitorul Târgu Mureșului. Foarte multe proiecte, începute în primul mandat al domnului primar, le vom finaliza și le vom duce la bun sfârșit în acest mandat. Sunt mai multe care se vor finaliza anul acesta. Prin PNRR se construiește o creșă pe strada Apaductului, se vor finaliza investițiile la Liceul Tehnologic „Gheorghe Șincai”. Tot așa, se vor finaliza investițiile la Școala Gimnazială „Friedrich Schiller”, unde nu doar clădirea principală, care va fi și este mansardată, ci se construiește o nouă sală de sport”, a declarat viceprimarul Kovács Mihály Levente.

Acesta a mai menționat că „la Școala „Constantin Brâncuși” se vor finaliza investițiile”. „Va fi pornită și  procedura de achiziție pentru internatul Liceului „Bolyai” de pe strada Secuilor Martiri. Se vor moderniza și se vor reabilita din perspectivă energetică Liceul „Gheorghe Marinescu”, școlile „George Coșbuc”, „Tudor Vladimirescu” și „Romulus Guga”. În afară de investițiile în infrastructură și în a asigura un mediu corespunzător pentru activitățile didactice, dorim și investim și vom avea asigurate fonduri și pentru dezvoltarea unor programe și inițiative de prevenție la nivelul învățământului școlar, cum ar fi proiecte oftalmologice, dermatologice, nutriție și stomatologie. În același timp, în parteneriat cu ISJ am derulat mai multe proiecte și mai multe programe pe care le-au cerut în toți acești ani instituțiile de învățământ.”

„Șapte blocuri vor fi reabilitate și pe risc seismic”

„Cred cu tărie că perioada rămasă, lunile care urmează, să avem în vedere și viteza evoluției pentru că timpul este așa cum este, depindem de el, și va trebui să dăm socoteală la sfârșit de an și să ne bucurăm poate de un coeficient bun în ceea ce privește execuția acestui buget. În ceea ce privește direcțiile care sunt sub coordonarea mea, aș începe cu Direcția Tehnică – eficiența energetică a blocurilor de locuințe din municipiul nostru. Este un proiect care continuă și în anul 2026, avem un număr de nouă blocuri care au fost cuprinse într-un program de risc seismic, dintre care 7 vor intra. Este o premieră la Târgu Mureș. Șapte blocuri vor fi reabilitate și pe risc seismic și pe eficientizare energetică, cu sume integral de la bugetul de stat. Mai avem 24 de blocuri pentru care a fost aprobată finanțarea și urmează și aprobarea lor în bugetul local. Mai avem, pe platformă, propuse peste 40 de blocuri. (…) Și mai avem prin PNRR 10 blocuri propuse pentru finanțare cu termen de finalizare august 2026. ALte 14 blocuri sunt în lucru, în diverse faze de execuție”, a declarat viceprimarul Călin Moldovan. „Tot pe Direcția Tehnică, avem foarte multe străzi cuprinse”, a adăugat.

Buget redus la Poliția Locală, reparații la cimitire

Călin Moldovan a mai declrat că bugetul Poliției Locale a fost diminuat cu 5,2%. „Avem o diminuare cu 5,2% a cheltuielilor. Ne propunem să atingem această țintă. Va urma și organigrama, sper ca și colegii de la Poliția Locală să înțeleagă acest lucru și că ne dorim mai multă eficiență a Poliției Locale, mai mulți polițiști în stradă și acest lucru se va întâmpla în următoarea perioadă.” 

„În ceea ce privește cimitirele, care sunt în subordinea mea, toate capetele de cimitire vor intra în reparații anul acesta. Avem și o situație mai puțin plăcută în ceea ce înseamnă locurile de veci. Și acolo am întreprins acțiuni de a identifica aparținătorii care pur și simplu nu au mai dat curs invitației noastre de a-și reînoi abonamentele. 

Sperăm să reușim să rezolvăm și cu achiziția de terenuri pentru cimitirele de la Livezeni, Remetea și toate aceste lucruri să intre în linie dreaptă în anul 2026”, a adăugat viceprimarul Călin Moldovan.

Administratorul public al orașului, Gombos Csaba, a vorbit despre instalarea eco-insulelor, pentru colectare selectivă, și, potrivit unui comunicat de presă „a reiterat faptul că vor continua modernizările în domeniul salubrității, cu accent pe colectarea selectivă, eficientizarea serviciilor de întreținere și transformarea municipiului într-un eco-oraș, prin continuarea implementării insulelor ecologice, dar și a modernizărilor spațiilor publice și a infrastructurii rutiere”.

„Investim 173,55 milioane de lei în administrarea domeniului public – străzi, spații publice, parcuri și infrastructură urbană – pentru un oraș mai bine întreținut și mai funcțional”, a declarat Gombos Csaba.

„Totodată, în acest an vor fi investite sume importante în zonele de agrement, spațiile de recreere din Târgu Mureș, transportul public și piețele agroalimentare, pentru a oferi un mediu sigur, modern și atractiv pentru familii, copii și turiști. În același timp, vor continua și inițiativele locale și proiectele dedicate sportului, tineretului și culturii”, mai e menționat în comunicatul de presă transmis de Primăria Târgu Mureș, după conferința de presă.

Bugetele instituțiilor subordonate:

Direcția de Asistență Socială – 80,7 milioane lei;
Centrul de Cultură, Artă și Agrement – 30,3 milioane lei;
Administrația Grădinii Zoologice și Platoul Cornești – 14,6 milioane lei;
Clubul Sportiv Municipal – 18,7 milioane lei;
Poliția Locală – 16,7 milioane lei;
Administrația Sere și Parcuri – 16 milioane lei;
Direcția Fiscală Locală – 13 milioane lei.

Post-ul Bugetul Municipiului Târgu Mureș, prezentat de primar, viceprimari și city manager apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.

Sursa: zi-de-zi.ro – vezi articolul

Alte articole