Ciclonul care a lovit România a făcut prăpăd. Grindina a lovit în mare parte din țară. „Toate răsadurile sunt făcute zob”

Ciclonul care traversează România a adus la munte un strat nou de zăpadă, însă peste tot temperaturile au scăzut sub 10 grade. În sudul țării, vântul care a avut și 80 de kilometri pe oră, la rafală, a doborât inclusiv copaci tineri.

Potrivit meteorologilor, acest episod de frig va ține cel puțin până joi. De sâmbătă se încălzește, dar tot nu scăpăm de capriciile vremii.

În Apuseni totul este alb. Oamenii ar fi trebuit să se ocupe acum cu păstoritul dar curăță zăpadă.

Cristian Ciobotărescu, localnic: „Anul acesta din păcate vremea este mult mai rece decât de obicei.”

Și mai sus, la stațiile meteo au fost înregistrate temperaturi negative.

Paul Sitaru, meteorolog, stația meteo Vlădeasa: „Minima a fost undeva în jurul valorii de -3 grade”

Norii de furtună au amenințat și litoralul, iar în Dumbrăveni, județul Constanța, grindina a produs pagube. Foliile de la o terasă au fost sparte de bucățile de gheață.

Gheața adunată în șanțuri a rezistat ore întregi semn că temperaturile n-au crescut prea mult.

Bărbat: „Toate răsadurile sunt făcute zob.”

Bărbat: „O luăm de la capăt. Suntem perseverenți.”

Luminița Șandru, primarul comunei Dumbrăveni: „În proporție de 80% grădinile din această comună au fost afectate.”

În Tulcea s-au produs inundații iar oamenii au fost avertizați să se adăpostească. În Capitală zeci de copaci au fost doborâți de rafale. 25 de mașini au fost avariate.

Proprietar mașină„A căzut peste mașina aia și zic Doamne până unde ajunge? Norocul meu e că a ajuns până la capotă.”

Narcis Maier, șef prognoză meteo Cluj: „De temperaturi de peste 20 grade vom avea parte de sâmbătă încolo, dar tot de sâmbătă, practic, vremea devine din nou instabilă și vom avea din nou parte de averse, descărcări electrice.”

Temperaturi sub cele normale în această perioada a anului se vor înregistra și joi.

Sursa: weradio.ro – vezi articolul

Alte articole