Bugetul Județului Mureș pentru anul 2026 a fost aprobat de consilierii județeni în ședința CJ Mureș de joi, 7 mai. Péter Ferenc, președintele CJ Mureș, a prezentat pe larg sumele alocate instituțiilor din subordinea Consiliului Județean, dar și alocările pentru proiectele județului, într-o conferință de presă susținută joi, la ora 14:00.
În plenul ședinței a fost adoptat și un amendament la proiectul de hotărâre privind aprobarea bugetului general al județului Mureș pentru anul 2026, în urma unei solicitări primite din partea Bibliotecii Județene Mureș. „În urma semnării contractului de finanțare în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, Pilonul II, Componenta 7 – Transformare digitală, pentru realizarea proiectului „Renovare, extindere si echipare cu calculatoare si echipamente tehnice a bibliotecilor ce vor fi transformate în hub-uri de dezvoltare a competențelor digitale”, Biblioteca Județeană Mureș a solicitat, prin adresa nr.12602/05.05.2026 includerea în bugetul instituției a sumei de 1.860 mii lei (1,86 milioane n.r.), aferentă acestuia”, este menționat în documentația publicată pe site-ul CJ.
„Este prima dată când aprobăm bugetul în luna mai și chiar am doborât un record nedorit, dar e bine că am trecut peste acest moment”, a spus Péter Ferenc, la începutul conferinței de presă. Întârzierea adoptării bugetului a fost cauzată în principal de adoptarea cu întârziere, anul acesta, a bugetului de stat.

Linie de credit, utilizată pentru cofinanțarea proiectelor
„Consider că în acest an, 2026, este fără îndoială un an al provocărilor pentru administrațiile publice locale. Ne confruntăm cu un context economic dificil, marcat de instabilitate guvernamentală și presiuni asupra bugetului național care se reflectă inevitabil și la nivel local. Provocările sunt, concret, resursele financiare limitate, costuri în creștere și necesitatea de a asigura cofinanțarea proiectelor aflate în derulare”, a adăugat președintele CJ Mureș.
„Anul trecut Consiliul Județean a deschis o linie de împrumut de 47 de milioane de lei pentru asigurarea cofinanțării proiectelor cu finanțare europeană, iar în acest an vom utiliza deja o parte din această sumă. În ciuda dificultăților, am decis să menținem direcția investițiilor. Nu ne putem permite să oprim proiectele începute, asta ar însemna pierderi și mai mari pentru buget. Prioritatea noastră este să avem instituții funcționale, să ducem la bun sfârșit proiectele începute și să asigurăm dezvoltarea județului chiar și într-un context dificil”, a declarat Péter Ferenc.

„Am încercat să reducem cheltuielile”
„În toate domeniile am încercat să reducem cheltuielile, într-un mod rațional, având totodată speranța că pe parcursul anului vom primi și o suplimentare bugetară pentru a ne putea îndeplini în mod corespunzător toate atribuțiile. Acordăm o atenție deosebită faptului ca toate instituțiile noastre de la sistemul de asistență socială, până la instituțiile culturale și din domeniul sănătății să funcționeze stabil, astfel încât să putem asigura plata salariilor, achitarea facturilor și întreținerea clădirilor”, a subliniat președintele CJ Mureș.

„Buget echilibrat și responsabil”
„Este un buget echilibrat și responsabil, adaptat realităților actuale”, consideră Péter Ferenc. Bugetul general al județului Mureș pentru anul 2026 este în valoare totală de aproape 1,19 miliarde de lei, această sumă incluzând și bugetele Spitalului Clinic Județean și al Spitalului Municipal Târnăveni. Bugetul propriu al Consiliului Județean este de 617 milioane de lei, din care 218 milioane de lei sunt alocații secțiunii de dezvoltare.
„Pentru investiții, în anul 2026, avem un buget total de 337 de milioane de lei. Această sumă, bineînțeles include atât surse proprii, sursele proprii ale instituțiilor subordonate, cât și finanțările europene. Pentru derularea proiectelor cu finanțare de la Uniunea Europeană, avem inclusă în buget suma de 239 de milioane de lei, reprezentând contribuția Consiliului Județean cât și finanțarea Uniunii Europene”, a precizat președintele CJ Mureș.
30 de proiecte cu finanțare europeană
„Ce este foarte important, avem, în total 30 de proiecte europene în derulare, dintre care în 10 suntem lideri de proiect, iar în celelalte 20 suntem parteneri, liderul fiind una dintre instituțiile subordonate ale Consiliului Județean sau alte instituții cum este, de exemplu, UMFST-ul în cazul proiectului Ergopolis (pentru construcția unui campus universitar n.r.), a declarat Péter Ferenc.
552 de milioane de lei, bugetele celor două spitale
Potrivit președintelui CJ Mureș, în total bugetele celor două spitale din subordinea Consiliului Județean ajung la suma de 552 de milioane de lei. „Spitalul Clinic Județean: 439 de milioane de lei și Spitalul din Târnăveni 113 milioane de lei. Trebuie să menționez că în acest domeniu al sănătății, din bugetul propriu al Consiliului Județean, am aprobat 30 de milioane de lei pentru cheltuieli de funcționare și dezvoltare pentru cele două spitale. Această sumă va fi utilizată în mare parte pentru achiziționarea de echipamente și dispozitive medicale, dar și pentru lucrări de reparații la diferite clinici și, totodată, pentru amenajarea unui laborator de medicină nucleară.”
„Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului are un buget total de 196,3 milioane de lei pentru cheltuieli de funcționare și dezvoltare. 15,7 milioane de lei sunt pentru dezvoltare. (…) Serviciul Salvamont are 3,9 milioane de lei, Aeroportul Transilvania: 17,3 milioane de lei, Transilvania Motor Ring: 3,4 milioane de lei. La Secția de Drumuri avem în total 41,3 milioane de lei, față de anul trecut cu 4 milioane de lei mai puțini pentru că au ajuns mai puțini bani; la întrețineri: 21,3 milioane, la lucrări de investiții 17,4 milioane și diferite documentații: 2,5 milioane”, a mai precizat președintele CJ Mureș.

Cele mai importante proiecte
De asemenea, președintele Consiliului Județean, Péter Ferenc, a prezentat alocările pentru cele mai importante proiecte ale județului Mureș.
„Cred că unul dintre proiectele cele mai importante este reabilitarea Palatului Administrativ. Acesta este un proiect nou. După ce am terminat Palatul Culturii, am considerat că este nevoie și chiar este necesară și o reabilitare continuă a acestei clădiri. Vom începe cu reabilitarea exterioară. (…) Această clădire își va recăpăta strălucirea de odinioară, cum a fost un exemplu foarte reușit Palatul Culturii. Valoarea acestei investiții, momentan, este de 9,9 milioane de lei, termenul de execuție fiind de 3 ani, pentru anul acesta am cuprins 1,5 milioane din această sumă, să vedem cum merg lucrările”, a declarat Péter Ferenc.
Pentru continuarea investițiilor realizate în cealaltă clădire administrativă (fostul Hotel Parc), în buget este cuprinsă o sumă de 28,3 milioane de lei, lucrările fiind realizate în cadrul unui proiect cu finanțare nerambursabilă.
„La Spitalul Clinic Județean, cel mai important proiect, care este în derulare în acest moment este reabilitarea clinicii de pneumologie. Probabil, dacă ați trecut pe acolo, ați văzut că acoperișul este deja dat jos, deja se lucrează intens la reabilitarea întregii clădiri. Această lucrare are o alocare de 78 de milioane de lei, Momentan, după raportările primite sunt la 15% lucrările de reabilitare a clădirii”, potrivit președintelui CJ Mureș.
De asemenea, se mai află în implementare un proiect pentru reducerea infecțiilor nosocomiale, în valoare totală de 36,6 milioane de lei. „Lucrările sunt aproape finalizate: 94% este raportarea în acest moment.”
„La Spitalul Municipal Gheorghe Marinescu din Târnăveni, Centrul pentru Servicii de Paliație este un proiect finanțat prin PNRR, în valoare de 16 milioane de lei, din care, pentru anul în curs este prevăzută suma de 743.000 de lei. Dezvoltarea ambulatoriului spitalului: 1,9 milioane de lei și lucrări de reparații și igienizare a Secției de psihiatrie femei: 2,2 milioane de lei”, a mai detaliat Péter Ferenc.
Președintele CJ Mureș a mai menționat că proiectul Muzeului Județean Mureș, de la Parcul Arheologic Călugăreni – Centrul de vizitatori, în valoare de 15,5 milioane de lei, este finalizat. „S-a făcut recepția și va fi deschis în această vară.”
„Totodată, avem un proiect foarte frumos: Ansamblul Memorial Petőfi Sándor de la Albești: 2,9 milioane de lei. Acum se lucrează la reabilitarea parcului, deci pe parcursul anului va fi finalizat. Casa Memorială Gheorghe Șincai din Râciu: lucrările sunt finalizate, urmează o aranjare a expoziției. În acest an se dorește pornirea și amenajarea expoziției dedicate memoriei primarului Emil Dandea la Palatul Culturii, se vor cumpăra scaune noi pentru Sala Mică din Palatul Culturii și, totodată, am aprobat surse pentru expertiza sistemului de ventilare și climatizare a Palatului Culturii”, a adăugat președintele CJ Mureș.
Péter Ferenc a mai spus că în acest an va fi finalizat Centrul de Intervenții Salvamont, un nou sediu pentru echipa Salvamont. „Pentru finalizarea acestui proiect este prevăzută suma de 6 milioane de lei”.
De asemenea, în bugetul CJ Mureș a fost prevăzută suma de 13,7 milioane de lei pentru realizarea unui Parc Fotovoltaic la Aeroportul Transilvania. „A fost contractat și semnat anul trecut, trebuie să fie finalizat în acest an, în așa fel încât să asigurăm aproape 100% necesarul de curent electric pentru aeroport”, a precizat președintele CJ Mureș.

Alocări pentru drumuri
„Avem trei proiecte mari de modernizare a rețelelor de drumuri finanțate din fonduri U.E. și guvernamentale și din bugetul județului. Este vorba despre modernizarea DJ153 Eremitu – Sovata, proiect cu finanțare din Programul Operațional Regional, în valoare totală de 225 de milioane de lei, din care 98,8 milioane de lei, programat pentru anul 2026. Momentan suntem în faza de evaluare, acolo a fost deja anunțat câștigătorul licitației, dar au fost depuse contestații și așteptăm rezultatul ca să putem să pornim lucrările”, a explicat Péter Ferenc.
„Totodată, modernizarea drumului județean în Sâncraiu de Mureș și Band, prin Programul Anghel Saligny, proiectul are o valoare totală de 270 de milioane de lei. Estimăm ca în anul 2026 să putem să pornim acest proiect care este momentan în licitație.
Pentru reabilitarea unui tronson al drumului județean Ungheni – Acățari, proiect finanțat tot prin „Anghel Saligny, pentru anul 2026, președintele CJ Mureș se așteaptă ca lucrările să fie începute.
Alte lucrări mai importante menționate de Péter Ferenc, în timpul conferinței de presă în care a prezentat bugetului județului pentru anul 2026, sunt: lărgirea drumului județean spre Bogata, lărgirea drumului județean Jabenița – Solovăstru („încep lucrările în câteva zile”), reabilitarea unui tronson de drum Gănești – Băgaciu, limită cu județul Sibiu, și lucrări de reabilitare pentru câteva poduri.
Post-ul Bugetul Județului Mureș pentru anul 2026, prezentat de Péter Ferenc, președintele CJ Mureș. Cele mai importante proiecte ale județului apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.











