Nemulțumirile din sistemul de asistență socială au scos în stradă, marți dimineață, zeci de asistenți personali, persoane cu dizabilități și aparținători, care au protestat în fața Instituției Prefectului Botoșani.
Acțiunea a fost organizată de Sindicatul Impact Botoșani, împreună cu Gabriela Ivan și Mihaela Maftean, reprezentante ale Asociația Părinților Copiilor cu Autism APCA. Protestul a reunit persoane direct afectate de măsurile recente din domeniul social.
Participanții au afișat pancarte și au transmis un mesaj ferm autorităților: „Suntem salariați, nu vrem să ajungem asistați”, acuzând lipsa de măsuri concrete pentru sprijinirea categoriilor vulnerabile.
Organizatorii spun că protestul a fost declanșat de nemulțumiri legate de deciziile Guvernului, printre care:
- eliminarea facilităților fiscale pentru persoanele cu dizabilități;
- menținerea salariilor asistenților personali la nivelul minim pe economie, fără recunoașterea altor drepturi, ceea ce împinge această categorie la limita sărăciei severe;
- lipsa unui sprijin real pentru servicii de terapie și recuperare;
- absența centrelor de zi pentru persoane cu dizabilități, atât pentru copii, cât și pentru adulți.
Protestatarii susțin că munca asistenților personali implică responsabilitate continuă, în multe cazuri fără program fix, iar nivelul actual de salarizare nu reflectă nici volumul de muncă, nici importanța socială a acestei activități.
„Este o muncă de 24 de ore din 24. Avem în grijă persoane complet dependente, iar statul ne tratează ca pe o categorie fără importanță”, au transmis participanții.
Reprezentanții Sindicatul Impact Botoșani avertizează că situația riscă să se agraveze în lipsa unor intervenții urgente, existând pericolul ca tot mai mulți angajați să părăsească sistemul.
La protest au participat atât asistenți personali, cât și persoane cu dizabilități nemulțumite de măsurile adoptate, semnalând că efectele acestor decizii se răsfrâng direct asupra calității vieții beneficiarilor.
Acțiunea de la Botoșani se înscrie într-un context mai larg de tensiuni în sistemul de asistență socială din România, unde angajații și beneficiarii reclamă de ani de zile subfinanțarea, lipsa serviciilor și politicile considerate inechitabile. Organizatorii au anunțat că, în lipsa unor răspunsuri concrete din partea autorităților, protestele ar putea continua și în perioada următoare.
The post Asistenții personali, împinși spre sărăcie: acuzații grave la protestul din Botoșani – FOTO&VIDEO appeared first on Gazeta de Botoșani – GazetaBt.ro : Stiri Botosani , Politica Botosani , Sport Botosani , Evenimente Botosani , Anunturi Gratuite Botosani , Muzica Botosani.




















