„Arde casa!” – pompierul care a transformat alarma în salvare la Copălău

Astăzi, în localitatea Cerbu, comuna Copălău (județul Botoșani), un incendiu izbucnit la o gospodărie a mobilizat rapid întreaga comunitate și a scos în evidență un gest de intervenție remarcabil al unui pompier aflat în afara programului de serviciu.

Plutonierul Daniel Manole, pompier din anul 2018, tocmai ajunsese acasă după o tură de 24 de ore, când a auzit strigătul de ajutor al vecinilor: „Arde casa!”. Fără să ezite, acesta a intervenit imediat la fața locului, unde fumul gros indica un incendiu în plină desfășurare la o anexă lipită de locuință.

Ajuns în gospodăria afectată, pompierul a coordonat localnicii și a organizat un lanț uman pentru transportul apei, încercând să limiteze extinderea flăcărilor către casă. În paralel, a ajutat la evacuarea animalelor și a scos buteliile din apropierea focarului, prevenind astfel riscul unei explozii.

Eforturile sale, alături de cele ale sătenilor și ulterior ale echipajelor de intervenție sosite la fața locului, au dus la salvarea locuinței și a animalelor din gospodărie.

Daniel Manole este absolvent al Școlii de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldești, iar intervenția sa este prezentată de autorități ca un exemplu de devotament față de profesie, demonstrând că misiunea de salvator nu se încheie odată cu terminarea programului de lucru.

The post „Arde casa!” – pompierul care a transformat alarma în salvare la Copălău appeared first on Gazeta de Botoșani – GazetaBt.ro : Stiri Botosani , Politica Botosani , Sport Botosani , Evenimente Botosani , Anunturi Gratuite Botosani , Muzica Botosani.

Sursa: GazetaBT.ro – vezi articolul

Alte articole