
În fața oficialilor români și europeni, dar și a numeroșilor români stabiliți în Belgia, ambasadoarea a remarcat frecvența cu care edilul băimărean este prezent în capitala europeană, afirmând, într-o notă amuzantă, că acesta și-a deschis un adevărat „birou de audiențe” la Bruxelles.
Anuntul a adus aplauze în rândul participanților, fiind interpretată drept o recunoaștere a eforturilor depuse de administrația locală pentru consolidarea relațiilor europene și pentru promovarea intereselor municipiului Baia Mare în cadrul instituțiilor și organizațiilor internaționale.

Andreea Păstârnac a felicitat administrația locală pentru modul în care promovează patrimoniul artistic și cultural al Băii Mari la nivel european, apreciind inițiativele prin care valorile locale sunt aduse în atenția publicului internațional. Ambasadoarea a subliniat că astfel de demersuri contribuie nu doar la creșterea vizibilității municipiului, ci și la consolidarea imaginii României în Europa.

Aprecierea venită din partea reprezentantului diplomatic al României în Belgia confirmă faptul că Baia Mare devine tot mai vizibilă pe scena europeană. În ultimii ani, administrația locală și-a intensificat prezența la Bruxelles, participând la întâlniri, proiecte și rețele internaționale menite să faciliteze accesul la finanțări și schimburi de bune practici.
Evenimentul dedicat celor 130 de ani de la Școala Băimăreană de Pictură a oferit astfel nu doar ocazia celebrării unei pagini importante din istoria artei românești, ci și un nou prilej de afirmare a municipiului Baia Mare ca promotor al culturii și identității maramureșene în inima Europei. Declarația ambasadoarei Andreea Păstârnac a fost percepută de participanți ca o recunoaștere a acestui efort constant de reprezentare și promovare a comunității băimărene pe plan european.










