Incendiu la o casă din Viișoara! La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta violent, cu flacără deschisă, la o casă de locuit cu regim de înălțime parter + mansardă, precum și la anexele gospodărești din imediata apropiere, existând un risc major de propagare la o proprietate învecinată și la o altă casă de locuit.
Pentru gestionarea intervenției au fost alocate, succesiv, trei echipaje de stingere și autospeciala de intervenție și salvare de la înălțime. Din fericire, nu au fost înregistrate victime.
Pe timpul intervenției, pompierii au evacuat din zona de risc o butelie de oxigen, eliminând astfel un pericol suplimentar.
Pompierii au SALVAT vila! A ars doar acoperișul și mansarda!
Eforturile forțelor de intervenție au fost concentrate pe localizarea și lichidarea focarelor de incendiu, concomitent cu acțiuni de limitare a extinderii acestuia la proprietățile învecinate.
Potrivit unei prime evaluări, incendiul a afectat o suprafață de peste 200 de metri pătrați.
Au fost distruse în totalitate acoperișul și mansarda locuinței, iar anexele gospodărești cuprinse de flăcări au fost afectate aproape în totalitate, în limitele în care incendiul se manifesta la sosirea forțelor de intervenție.
Datorită intervenției prompte a pompierilor, zona locuibilă de la parter a fost protejată în cea mai mare măsură, iar propagarea incendiului la proprietatea învecinată a fost împiedicată.
Cauza probabilă a producerii incendiului va fi stabilită după finalizarea cercetărilor la fața locului.
The post Vilă din Viișoara cuprinsă de flăcări! Pompierii au SALVAT-O! A ars doar acoperișul și mansarda! first appeared on ZIAR DE BISTRIȚA.














