Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a retras preventiv de la rafturilor magazinelor Penny un sortiment de salată cu icre de hering, după ce a fost detectată prezenţa bacteriei Listeria monocytogenes.
Producătorul acestui produs, NEGRO 2000 SRL a iniţiat rechemarea voluntară a produsului pentru a proteja sănătatea consumatorilor. Produsul vizat a fost distribuit în peste 200 de magazine Penny la nivel naţional, inclusiv în judeţul Galaţi.
Detaliile produsului rechemat:
- Nume produs: GRAN MARE Salată cu icre de hering (150g)
- Producător: NEGRO 2000 SRL
- Lot: 981
- Data de expirare: 18.05.2026
Recomandări pentru clienţi
Dacă aţi cumpărat acest produs, NU îl consumaţi!
Produsul poate fi returnat în orice magazin Penny, chiar şi fără bon fiscal, iar clienţii vor primi înapoi contravaloarea integrală a acestuia.
Lista completă a magazinelor Penny unde a fost distribuit acest lot poate fi consultată pe site-ul oficial al ANSVSA.
Ce este Listeria monocytogenes
Listeria monocytogenes este o bacterie periculoasă care poate provoca infecții grave, în special în cazul femeilor însărcinate, vârstnicilor, copiilor și persoanelor cu sistem imunitar slăbit.
Bacteria are o rezistenţă extrem de mare la condiții adverse, cum ar fi temperaturi scăzute, și poate supraviețui într-o gamă variată de medii.
Infecția cu Listeria monocytogenes se poate produce, în principal, pe cale digestivă, prin consumul de alimente contaminate.
Autoritățile recomandă persoanelor care au consumat produsul și prezintă simptome precum febră, dureri musculare, greață sau tulburări digestive să solicite de urgență sfatul medicului.
The post Alertă alimentară la Penny. Salată de icre de hering contaminată cu Listeria monocytogenes! first appeared on Ziar independent din Galați.















