Dunărea Călărași a încheiat deplasarea de la Ștefăneștii de Jos cu o înfrângere, scor 3–1, în etapa a VII-a a play-off-ului Seriei 2, într-un meci în care băieții noștri au început curajos și au încercat să țină piept unei formații puternice pe teren propriu.
Startul partidei a fost unul bun pentru echipa noastră, care a intrat hotărâtă și a încercat să controleze jocul încă din primele minute. Totuși, momentul care a schimbat cursul primei reprize a venit după o intervenție imprudentă în careu a lui Toader, fază la care arbitrul a indicat punctul cu var pentru gazde.
Chiar și după golul primit, Dunărea Călărași a continuat să caute drumul spre poartă și și-a creat câteva ocazii importante, însă lipsa de inspirație la finalizare a făcut ca tabela să rămână nemodificată până la pauză.
În repriza secundă, formația gazdă a preluat controlul jocului și a reușit să mai puncteze de două ori, profitând de momentele favorabile și de spațiile apărute în defensiva noastră.
Băieții noștri nu au renunțat însă la luptă și au continuat să creadă până la final. Andrei Vîlea a redus din diferență spre finalul întâlnirii. Mai mult, în minutul 90, Dunărea a mai trimis o dată mingea în poartă, însă reușita a fost anulată pentru poziție de ofsaid.
Se încheie astfel un nou meci dificil în play-off pentru echipa noastră, dar spiritul de luptă arătat până la ultimul fluier rămâne un aspect pozitiv.
sursa: afcdunarea.com
Post-ul AFC Dunărea Călărași este înfrântă la Ștefăneștii de Jos apare prima dată în Atitudinea din Calarasi.













