Accident cu un rănit la ieşirea din Sfântu Gheorghe spre Miercurea Ciuc

Miercuri dimineață, în jurul orei 07:50, pe DN 12 la ieșirea din Sfântu
Gheorghe spre Miercurea Ciuc, a avut loc un eveniment rutier soldat cu rănirea
ușoară a unei persoane.

Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit că un tânăr de 26 de
ani care conducea un autoturism către ieșirea din oraș, din cauza vitezei
neadaptate a pierdut controlul într-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta,
a intrat în derapaj și a ieșit în afara carosabilului, unde s-a răsturnat.

În urma evenimentului conducătorul auto s-a ales cu leziuni ușoare, iar
cercetările sunt continuate de polițiști.

Oamenii legii le
recomandă conducătorilor auto să adopte, în continuare, o conduită preventivă
și să respecte regulile de circulație atunci când se află în trafic. Cu toate
că vremea se încălzește ușor-ușor, nu trebuie să uitați de prudență, pentru a
evita implicarea în accidente rutiere.

Circulați în
permanență cu o viteză adaptată la condițiile de drum și de trafic, semnalizați
din timp efectuarea oricărei manevre, pentru ca ceilalți participanți la trafic
să aibă timpul necesar pentru a observa intenția dumneavoastră, iar pntru un
plus de siguranță, păstrați o distanță corespunzătoare față de alte
autovehicule.

Share

The post Accident cu un rănit la ieşirea din Sfântu Gheorghe spre Miercurea Ciuc appeared first on We Radio Sfântu Gheorghe.

Sursa: weradio.ro – vezi articolul
Fără categorie 179

Alte articole