Ziua Porților Deschise la Primăria Nufăru

Un grup de elevi din clasa a XII-a C, profil Tehnician în administrație, de la Liceul Economic Delta Dunării, a participat recent la o vizită educațională la Primăria comunei Nufăru, în cadrul unei activități dedicate familiarizării tinerilor cu funcționarea administrației publice locale.

Elevii au fost însoțiți de cadrele didactice Popa Alina, profesor-tutore, și Buicliu Luiza, tutore de practică. Pe parcursul vizitei, aceștia au avut ocazia să descopere modul în care sunt organizate și coordonate compartimentele instituției, precum și responsabilitățile specifice fiecărui domeniu de activitate.

Un punct important al întâlnirii a fost prezentarea rolului asistenței sociale în sprijinirea persoanelor vulnerabile și în menținerea echilibrului social la nivelul comunității locale.

Primarul comunei Nufăru, Radu Cătălin, a subliniat importanța unor astfel de inițiative educaționale, care contribuie la formarea viitorilor specialiști în domeniul administrației publice:

„Ne bucurăm de fiecare dată când putem deschide ușile instituției pentru tineri interesați de acest domeniu. Este important ca elevii să înțeleagă, încă din perioada studiilor, cum funcționează administrația publică și care sunt responsabilitățile pe care le implică. Ne dorim ca această experiență să le ofere o perspectivă reală și, de ce nu, să îi motiveze să urmeze o carieră în acest sector. Primăria Nufăru rămâne deschisă pentru stagii de practică și colaborări educaționale viitoare.”

Reprezentanții administrației locale au transmis, totodată, aprecieri cadrelor didactice pentru inițiativă și elevilor pentru implicare, dorindu-le mult succes în parcursul profesional.

Sursa: ZiarulDeTulcea.ro – vezi articolul

Alte articole