Cu ocazia Zilei Internaționale a Astronomiei, celebrată în această primăvară pe 25 aprilie, Planetariul ”Cosmonaut Dumitru Prunariu” Brașov, invită publicul de toate vârstele la o serie de observații solare.
Acestea vor avea loc în incinta Grădinii Zoologice Brașov, unde vizitatorii vor putea descoperi detalii fascinante despre Soare, precum petele solare și activitatea acestuia, cu ajutorul echipamentelor specializate și sub îndrumarea personalului Planetariului.
Pentru a oferi oportunitatea participării unui număr cât mai mare de persoane, observațiile se vor desfășura pe parcursul a trei zile: vineri, sâmbătă și duminică (24–26 aprilie), în intervalul orar 10:00 – 18:00.
Accesul la observațiile solare este inclus în vizita la Grădina Zoologică Brașov, fără costuri suplimentare față de biletul de intrare.
Ziua Internațională a Astronomiei este sărbătorită de două ori pe an, primăvara și toamna, în sâmbăta în care Luna se află în apropierea fazei de Primul Pătrar, fiind un prilej ideal de a aduce astronomia mai aproape de publicul larg și de a stimula interesul pentru știință și explorare.
*Observațiile se vor desfășura în funcție de condițiile meteo.
<p>Aceasta postare Ziua Internațională a Astronomiei, sărbătorită de Planetariul Brașov prin observații solare gratuite apare prima data pe Transilvania 365.</p>

















