Anul acesta Primăria municipiului Sfântu Gheorghe organizează
a 28-a ediție a Zilelor oraşului.
Pentru ca aceste evenimente să se desfășoare în condiții de
siguranță, jandarmii se vor afla în mijlocul cetățenilor, prin misiunile
executate urmărindu-se soluționarea în mod operativ a sesizărilor primite și
vor acționa cu preponderență pentru prevenirea apariției unor incidente sau a
unor stări tensionate, dar și pentru depistarea persoanelor care săvârșesc
fapte contravenționale sau penale.
Misiunea va fi asigurată de către efective ale Inspectoratul
de Jandarmi Județean Covasna și Gruparea de Jandarmi Mobilă Brașov iar măsurile
întreprinse cu ocazia acestei sărbători vor viza respectarea legalității,
prevenirea și descurajarea unor acțiuni care pot tulbura ordinea și liniștea
publică sau a unor manifestări de violență.
Jandarmi recomandă cetăţenilor:
– să acorde o atenţie deosebită obiectelor personale, pentru
a evita furturile din buzunare;
– să nu lase la vedere în interiorul maşinii obiecte de
valoare (genţi, poşete, telefoane mobile etc.);
– să respecte regulile stabilite de organizatorii
evenimentelor;
– să respecte indicațiile forțelor de ordine și să evite
implicarea în conflicte de orice natură, iar în cazul în care sunt martorii
săvârsirii unor fapte de natură antisocială să solicite ajutorul forțelor de
ordine.
Cetățenii pot solicita ori de câte ori este nevoie sprijinul
forțelor de ordine publică, fie prin contact direct, fie prin apelarea
numărului unic de urgențe 112.
Compartimentul
Informare şi Relaţii Publice
The post Zilele Sfântu Gheorghe în siguranţă! Recomandările Jandarmeriei appeared first on We Radio Sfântu Gheorghe.