Un moment politic istoric în Ungaria: după 16 ani la conducerea țării, Viktor Orbán pierde puterea, iar liderul opoziției, Peter Magyar, devine noul câștigător al alegerilor parlamentare.
Potrivit rezultatelor oficiale, după numărarea a 84,91% din voturi, partidul Tisza obține o victorie categorică. Formațiunea condusă de Peter Magyar a câștigat 138 de mandate din totalul de 199 din Parlament, în timp ce Fidesz, partidul lui Viktor Orbán, a obținut doar 54 de mandate.
În ceea ce privește votul pe liste parlamentare, Tisza a fost votat de 53,6% dintre alegători, în timp ce Fidesz a obținut 37,78%.
Distribuția mandatelor arată un avantaj clar pentru Tisza: 94 de mandate au fost câștigate prin vot uninominal direct și 44 pe liste. De cealaltă parte, Fidesz a obținut doar 12 mandate prin vot direct și 42 pe liste.
După anunțarea rezultatelor, Viktor Orbán a recunoscut înfrângerea și l-a contactat pe Peter Magyar pentru a-l felicita, confirmând astfel schimbarea majoră de putere pe scena politică din Ungaria.
<p>Aceasta postare Viktor Orbán pierde puterea după 16 ani. Partidul Tisza câștigă detașat alegerile din Ungaria apare prima data pe Transilvania 365.</p>

















