Vâlcea: Deputatul Neață anunță că a găsit soluția pentru accelerarea proiectului Drum Expres Tigveni-Râmnicu Vâlcea

 „În luna august, Autostrada Pitești – Sibiu va ajunge la Tigveni. Râmnicu Vâlcea riscă să ajungă  singurul municipiu capitală de județ care să nu fie conectat la autostradă printr-un Drum Expres. Dacă nu accelerăm demersurile și nu întreprindem lucruri concrete, Vâlcea este condamnată la izolare infrastructurală, economică, turistică, și ratează oportunitatea accesului rapid la rețeaua națională și europeană de autostrăzi. I-am propus președintelui Consiliului Județean Vâlcea să preluăm noi frâiele, așa cum au făcut și alte județe, și să se facă  un parteriat cu CNAIR pentru efectuarea studiului de fezabilitate. Odată parcursă această etapă, se pot atrage bani din mai multe  surse”, spune Neață.

Acesta a prezentat și cadrul legislativ pentru astfel de parteneriate:  

„ -Unitățile administrativ-teritoriale (UAT-uri – consilii județene, municipii) din România pot încheia parteneriate, inclusiv cu entități private (parteneriat public-privat) sau cu Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), pentru finanțarea și realizarea drumurilor expres și a altor obiective de infrastructură rutieră de mare importanță. Parteneriatele între UAT-uri și alte entități sunt instrumente recunoscute legal pentru a debloca sau accelera proiectele de infrastructură rutieră. Aspecte privind parteneriatele UAT-urilor pentru drumuri expres:

– Parteneriate prin Protocol: UAT-urile pot încheia protocoale de colaborare cu CNAIR pentru promovarea unor obiective de investiții, cum a fost cazul pentru „Drumul Expres Petea-Satu Mare-Baia Mare” sau Drumul Expres Brăila-Galați.  Deși drumurile expres sunt de obicei de interes național, cadrul legislativ actual permite descentralizarea, astfel încât UAT-urile pot contribui la finanțare sau pot chiar prelua o parte din implementare”.

Drumul Expres este propus ca o soluție superioară la actualul DN73 C, care, deși face obiectul unor planuri de reabilitare, este inuficient pentru volumul de trafic prognozat după deschiderea autostrăzii”.

 Bugetul pentru anul 2026 prevede în primă etapă conexiunea Zonei Metropolitate lărgite Rm Vâlcea la Autostrada A 1 Sibiu-Pitești prin modernizarea drumului național existent, și abia în etapa a doua construirea unui Drum Expres nou. Însă, în privința celei de-a doua etape, scenariile sunt pesimiste.

The post Vâlcea: Deputatul Neață anunță că a găsit soluția pentru accelerarea proiectului Drum Expres Tigveni-Râmnicu Vâlcea appeared first on Indiscret in Oltenia.

Sursa: indiscret.ro – vezi articolul

Alte articole