Festivalul propune o selecție de filme europene și își asumă rolul de spațiu de dialog și conectare culturală. De-a lungul timpului, evenimentul a devenit unul dintre cele mai importante proiecte dedicate cinematografiei europene din România, aducând în prim-plan diversitatea și libertatea de exprimare specifice acestui domeniu.
Ediția din 2026 se desfășoară într-un interval mai amplu, între 16 aprilie și 1 iunie, în mai multe orașe din țară, printre care București, Iași, Brașov, Târgu Mureș și Arad. Programul din Timișoara aduce pe ecran șapte drame, documentare, dar și comedii, incluzând producții din Germania, Bulgaria, Cehia și Austria.
Festivalul Filmului European este organizat de Institutul Cultural Român, cu sprijinul Reprezentanța Comisiei Europene în România și EUNIC România, în parteneriat cu UCIN, alături de ambasade și institute culturale europene.
Program
Vineri, 8 mai
- ora 19:00 – Nebuni în pustiu
Sâmbătă, 9 mai
- ora 16:00 – Concediu paternal
- ora 18:30 – Copii buni
- ora 20:30 – Doi la unu
Duminică, 10 mai
- ora 16:00 – Capcana
- ora 18:00 – Perla
- ora 20:30 – Melcul alb
Biletele pentru fiecare proiecție pot fi achiziționate AICI.

















