Trei asocieri de firme au depus oferte pentru modernizarea DJ 684 din Timiș. Contract de peste 150 de milioane de lei

Potrivit datelor publicate în SEAP, pentru cele două loturi au fost depuse cinci oferte, din partea a trei asocieri de firme. Două dintre acestea au intrat în cursă pentru ambele loturi.

Asocierea MIS GRUP – Helping Out SRL a depus oferte atât pentru lotul 1, cât și pentru lotul 2. Asocierea Drumuri și Poduri Banat SRL – General Trust Argeș SRL s-a înscris, de asemenea, pentru ambele loturi ale contractului, iar asocierea Dacia Asphalt – Prodeximp a depus ofertă doar pentru lotul 2.

Investiția vizează modernizarea DJ 684 în cadrul proiectului „Modernizare DJ 684 pe traseul DN68A (Coșava) – Tomești – Luncanii de Jos – Ruschița – Voislova (DN68A), legătură cu județul Hunedoara”.

Cele două loturi sunt împărțite astfel:

• Lotul 1 – sectorul dintre Coșava și Luncanii de Jos, pe porțiunea kilometrilor 8+800 – 19+189, adică vor fi modernizați aproximativ 10 km de drum, cu o valoare estimată de 53,6 milioane lei fără TVA

• Lotul 2 – tronsonul Luncanii de Jos – limita cu județul Caraș-Severin, cu o valoare estimată de 96,4 milioane lei fără TVA

Proiectul include refacerea și modernizarea drumului, amenajarea intersecțiilor și a căilor de acces către proprietăți, realizarea de stații de autobuz și parcări, sisteme de colectare a apelor pluviale, poduri și podețe, ziduri de sprijin și elemente de siguranță rutieră.

În total, vor fi construite opt poduri noi, câte patru pe fiecare lot.

Conform documentației, termenul de execuție este de cel mult 20 de luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor, pentru fiecare lot.

Sursa: Tion.ro – vezi articolul

Alte articole