Tragedie în Slatina: tânăr de 19 ani, lovit mortal de un camion pe strada Depozitelor

Un grav accident rutier a avut loc joi, 24 aprilie, în jurul orei 17:00, pe strada Depozitelor din municipiul Slatina, soldat cu decesul unui tânăr de doar 19 ani.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Olt, la fața locului au intervenit polițiștii Biroului Rutier Slatina, după ce evenimentul a fost semnalat prin apel la 112.

Din primele verificări, oamenii legii au stabilit că un vehicul de mare tonaj, condus de un bărbat de 53 de ani din comuna Schitu, ar fi acroșat un tânăr de 19 ani, din comuna Grădinile. Victima s-ar fi aflat pe partea carosabilă, unde dirija circulația.

Impactul a fost fatal, tânărul decedând în urma leziunilor suferite.

Șoferul camionului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și pentru nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă, continuând cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele producerii accidentului.

Articolul Tragedie în Slatina: tânăr de 19 ani, lovit mortal de un camion pe strada Depozitelor apare prima dată în Olt Alert.

Sursa: olt-alert.ro – vezi articolul

Alte articole