Skip to content
12:14 pm
  • Alertă de vreme extremă în România. 15 județe intră sub avertizare de ploi și descarcări electrice
  • A sustras un motofierăstrău din anexa unei locuințe din Tăuți: Adolescent de 17 ani, REȚINUT de polițiști pentru FURT calificat
  • Cel mai spectaculos tunel subacvatic din Europa, cu primul sens giratoriu iluminat construit pe fundul mării din lume
  • Sezon de excepție pentru Chivu. Cu Inter, lider clar în Serie A, antrenorul român este foarte aproape de o performanță istorică în carieră
  • Miza puterii la Sofia: Pariul riscant al lui Radev îl duce de la președinție în prima linie a frontului parlamentar
  • Bogdan Ivan: Investiţii de 3,5 miliarde de euro în producţia şi transportul de energie şi gaze naturale, negociate la Washington
  • Timișoara marchează deschiderea etapei a doua a expoziției „Millennium Csanadiense” și hramul Catedralei romano-catolice din Piața Unirii
  • Incendiu în noapte la o gospodărie din Brodina: Pompierii au intervenit cu șase autospeciale de stingere
  • Proprietarul service-ului auto mistuit de incendiu, a decedat!
  • PAȘTE Peste 1.100 de miei sacrificați în Satu Mare, înainte de sărbătorile pascale
LOGO
Reclama radio ZU Kiss FM Magic FM PRO FM
  • ACTUALITATEA
  • INFO MAGAZIN
  • ŞTIRI LOCALE
  • FUNNY
  • EDITORIAL
  • VREMEA
  • ADVERTORIALE

Etichetă: catd

Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița vă urează Sărbători Pascale binecuvântate

10 aprilie 2026
StiriLaZi.ro

Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița S.A. urează tuturor utilizatorilor, partenerilor și colaboratorilor Sărbători Pascale binecuvântate, pline de lumină, liniște și bucurie alături de cei dragi. Fie ca Sfânta Sărbătoare a…

mai mult

Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița angajează expert achiziții publice

9 aprilie 2026
StiriLaZi.ro

Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița organizează în data de 24 aprilie 2026, ora 09:30, concurs pentru ocuparea postului de expert achiziții publice în cadrul Serviciului achiziții publice și aprovizionare. Dosarele…

mai mult
PUBLICITATE RADIO
ACTUALITATEAINFO MAGAZINŞTIRI LOCALEIT'S FUNNYEDITORIALVREMEA
ADVERTORIALE
site de vanzare

Acum

  • Alertă De Vreme Extremă în România

    Alertă de vreme extremă în România. 15 județe intră sub avertizare de ploi și descarcări electrice

  • StiriLaZi.ro

    A sustras un motofierăstrău din anexa unei locuințe din Tăuți: Adolescent de 17 ani, REȚINUT de polițiști pentru FURT calificat

  • Cel Mai Spectaculos Tunel Subacvatic Din Europa, Cu Primul Sens Giratoriu Iluminat Construit Pe Fundul Mării Din Lume

    Cel mai spectaculos tunel subacvatic din Europa, cu primul sens giratoriu iluminat construit pe fundul mării din lume

  • Sezon De Excepție Pentru Chivu

    Sezon de excepție pentru Chivu. Cu Inter, lider clar în Serie A, antrenorul român este foarte aproape de o performanță istorică în carieră

  • Miza Puterii La Sofia: Pariul Riscant Al Lui Radev îl Duce De La Președinție în Prima Linie A Frontului Parlamentar

    Miza puterii la Sofia: Pariul riscant al lui Radev îl duce de la președinție în prima linie a frontului parlamentar

  • Bogdan Ivan: Investiţii De 3,5 Miliarde De Euro în Producţia şi Transportul De Energie şi Gaze Naturale, Negociate La Washington

    Bogdan Ivan: Investiţii de 3,5 miliarde de euro în producţia şi transportul de energie şi gaze naturale, negociate la Washington

PUBLICITATE RADIO
ACTUALITATEAINFO MAGAZINŞTIRI LOCALEIT'S FUNNYEDITORIALVREMEA
ADVERTORIALE
Nostalgic FM

Meteo

18-04-2026 12:00

Bucureşti
Cluj-Napoca
Timişoara
Iaşi
Constanţa
Craiova
Braşov
Galaţi
Ploieşti
Oradea
Brăila
Arad
Piteşti
Sibiu
Bacău
Târgu Mureş
Baia Mare
Buzău
Botoşani
Satu Mare
Vremea in Bucureşti 15.5°C
Vremea in Cluj-Napoca 13.7°C
Vremea in Timişoara 16.1°C
Vremea in Iaşi 12.7°C
Vremea in Constanţa 14.1°C
Vremea in Craiova 17.9°C
Vremea in Braşov 11.9°C
Vremea in Galaţi 15.2°C
Vremea in Ploieşti 16.2°C
Vremea in Oradea 15.0°C
Vremea in Brăila 15.7°C
Vremea in Arad 16.5°C
Vremea in Piteşti 15.1°C
Vremea in Sibiu 14.1°C
Vremea in Bacău 12.7°C
Vremea in Târgu Mureş 13.7°C
Vremea in Baia Mare 14.7°C
Vremea in Buzău 15.1°C
Vremea in Botoşani 11.7°C
Vremea in Satu Mare 15.0°C

PUBLICITATE RADIO
  • Acasă
  • Actualitatea
  • Info Magazin
  • Ştiri Locale
  • It's Funny
  • Special
  • Vremea
  • Advertoriale
  • Contact
Reclama radio

Termeni şi condiţii

Un proiect ROSTCLUB © 2006-2026

All rights reserved!