Atmosferă plină de energie și voie bună astăzi la Cornișa AquaPark & Sports, unde a debutat cea de-a doua ediție a Maratonul Nordului Botoșani prin desfășurarea Crosului Copiilor Decathlon.
Sute de copii au luat parte la cursele organizate special pentru ei, transformând complexul de agrement într-un adevărat centru al sportului și al bucuriei. Încurajați de părinți, prieteni și susținători, cei mici au alergat cu entuziasm, demonstrând că spiritul competiției și pasiunea pentru mișcare nu țin cont de vârstă.
Pe lângă întrecerile dedicate copiilor, participanții la cursele de duminică au avut posibilitatea să își ridice kiturile de concurs, iar cei care nu se înscriseseră anterior au putut profita de ultimele locuri disponibile. Organizatorii au pregătit numeroase activități și surprize pentru cei prezenți, contribuind la atmosfera festivă care a marcat prima zi a evenimentului.
Crosul Copiilor a deschis astfel un weekend dedicat sportului și comunității la Botoșani, pregătind terenul pentru probele principale de maraton, semimaraton, cros 10 kilometri și cros 5 kilometri, programate duminică pe străzile municipiului.
Organizatorii au mulțumit tuturor copiilor, părinților și voluntarilor implicați, subliniind că participarea numeroasă confirmă interesul tot mai mare al botoșănenilor pentru activitățile sportive și pentru un stil de viață activ. Prin energia și entuziasmul lor, cei mici au fost adevărații ambasadori ai ediției din acest an a Maratonului Nordului Botoșani.
The post Sute de copii au dat startul Maratonului Nordului Botoșani la Cornișa – FOTO&VIDEO appeared first on Gazeta de Botoșani – GazetaBt.ro : Stiri Botosani , Politica Botosani , Sport Botosani , Evenimente Botosani , Anunturi Gratuite Botosani , Muzica Botosani.















