Ziua Copilului a adus zâmbete și momente de bucurie pentru micii pacienți internați în Compartimentul de Recuperare Neuromotorie Copii din cadrul Spitalului Județean de Urgență Slatina.
Cu ocazia zilei de 1 Iunie, copiii au primit baloane, cărți de colorat, creioane, jocuri și dulciuri, oferite de oameni cu suflet care au dorit să le facă mai frumoasă perioada petrecută în spital.
Acțiunea a fost posibilă cu sprijinul preotului capelan al Spitalului Județean de Urgență Slatina, Gigi-Constantin Stănculeț, și al preotului Constantin Aldea, consilier social în cadrul Episcopiei Slatinei și Romanaților, implicați constant în activități dedicate pacienților unității medicale.
„Le mulțumim pentru că sunt, ca de fiecare dată, alături de pacienții noștri”, au transmis reprezentanții spitalului.
Cadrele medicale le-au urat copiilor multă sănătate și recuperare cât mai rapidă, iar tuturor celor mici le-au transmis un călduros „La mulți ani!”.
Gestul a adus un strop de bucurie într-o zi specială pentru copiii care, în loc să sărbătorească acasă sau în parc, se află în aceste zile sub îngrijirea medicilor.
Articolul Surprize pentru copiii internați la Spitalul Județean Slatina, de Ziua Internațională a Copilului/ FOTO apare prima dată în Olt Alert.


















