Spectacol de teatru cu piesa „Clasa noastră”, jucat în Aula UBB din Cluj. Regizor, Alex Mirea/ FOTO

Alex Mirea îi invită pe iubitorii de teatru la spectacolul „CLASA NOASTRA”, proiect care reprezintă examenul său de regie de la finalul primului an de studiu.

Spectacolul va fi jucat luni și marți, 18 și 19 mai 2026, de la ora 19:30, în Aula UBB din cadrul Facultății de Teatru și Film a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.

„Este un proiect la care s-a muncit enorm și care nu ar fi fost posibil fără implicarea totală a fiecărui membru din echipă. Cred că a fost o călătorie plină de peripeții, din care am avut cu toții de învățat”, a transmis Alex Mirea.

Tânărul a mulțumit tuturor celor implicați în realizarea proiectului, dar și celor care au susținut echipa pe parcursul pregătirii spectacolului.

Distribuția este formată din Flaviu Balint, Gabriel Enache, Iulia Bourosu, Sânziana Olteanu, Rareș Nistor, Neculae Nemerenco, Sergiu Suciu, Alexandru Radu, Lucian Pîrcan, Izabela Tsujimoto, Andrada Coleșa, Georgiana Cristurean, Cristina Kubas, Cristian Uță și Cosmin Lemnaru.

Profesorii coordonatori ai proiectului sunt Bobi Pricop și Mihai Gligan.

Regia și scenografia sunt semnate de Alex Mirea, iar universul sonor și mișcarea scenică au fost realizate împreună cu Rareș Nistor și Sânziana Olteanu.

„Ar însemna mult să ne fiți alături în public”, este mesajul transmis de realizatorii spectacolului.

Articolul Spectacol de teatru cu piesa „Clasa noastră”, jucat în Aula UBB din Cluj. Regizor, Alex Mirea/ FOTO apare prima dată în Olt Alert.

Sursa: olt-alert.ro – vezi articolul

Alte articole