Sute de oameni au urcat, în weekend, la Sarmizegetusa Regia, chiar dacă ultimii 4.5 kilometri ai drumului spre aşezarea dacică din Munţii Orăştiei au fost închişi traficului rutier la sfârşit de săptămână. Oaspeţii cetăţii dacice au trebuit să îşi lase maşinile în zona muzeului de pe Valea Albă şi să pornească pe jos, pe şoseaua care şerpuieşte în pădure şi urcă abrupt spre situl UNESCO.
Motivul întreruperii circulaţiei maşinilor au fost lucrările de reparaţii efectuate pe şosea, după ce în 20 martie, o alunecare de teren şi viitura de pe Valea Albă au dus la surparea carosabilului. Administratorii aşezării dacice au permis accesul gratuit în Sarmizegetusa Regia turiştilor care au făcut efortul de a parcurge distanţa pe jos.
„Am venit cu un grup mai mare de turişti, din toată ţară, în Munţii Orăştiei. De câtea zile suntem cazaţi aici, iar principala atracţie a zonei, pe care am ţinut neapărat să o vizităm, a fost Sarmizegetusa Regia. Mai devreme am fost la Vârtoape, mai jos de cetate, la poiana unde cresc cei mai frumoşi ghiocei pe care îi putem vedea. Acum încă poiana nu s-a acoperit cu ghicocei, dar excursia a meritat osteneala”, spune Ioana, o turistă din Iaşi.
Alţi vizitatori ai Sarmizegetusei Regia au povestit că vin în fiecare an aici, în preajma zilelor de echinocţiu şi solstiţiu. „Excursia ne dă un sentiment plăcut. În alţi ani, era mai multă zăpadă pe creste, dar acum locul ne vesteşte sosirea primăverii”, spune o altă vizitatoare.
Marți, drumul spre Sarmizegetusa Regia ar putea fi redeschis traficului rutier, pe ultimii 4,5 kilometri.